la – PROIECT DE HOTĂRÂRE nr. 82 din 15.09.2025
Prezentul Referat de aprobare a fost întocmit în baza proiectului de hotărâre, privind aprobarea unui schimb de terenuri
(1)Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.
(2)Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele prevăzute la alin. (1), primarul are în subordine un aparat de specialitate.
(3)Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.
(4)Primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local.
(5)Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi, precum şi de a formula amendamente de fond sau de formă asupra oricăror proiecte de hotărâri, inclusiv ale altor iniţiatori. Punctul de vedere al primarului se consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al şedinţei.
(6)Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie.
UAT Uileacu de Beiuș are în vedere construcția unei capele mortuare în sat Uileacu de Beiuș. În prezent, localitatea Uileacu de Beiuș nu dispune de un spațiu amenajat corespunzător pentru desfășurarea ceremoniilor funerare. Din această cauză, familiile îndoliate sunt nevoite să organizeze priveghiul în condiții improprii ceea ce implică costuri suplimentare, disconfort și lipsă de demnitate în momente sensibile.
Argumente :
- Asigurarea unui cadru civilizat și decent pentru familiile care organizează înmormântări.
- Respectarea normelor de igienă și sănătate publică.
- Sprijinirea comunității locale printr-un serviciu public necesar.
- Scăderea presiunii logistice asupra familiilor în momente dificile.
- Necesitatea alinierii la standardele altor localități din județul Bihor similare care dispun deja de astfel de dotări.
Moartea este o parte naturală a vieții, iar modul în care o societate se raportează la acest moment crucial spune mult despre valorile și credințele sale. Construcția unei capele mortuare într-un cimitir ori în apropierea acestuia sau într-un spațiu dedicat pomenirii celor dragi poate fi un demers profund semnificativ.
Importanța spirituală și religioasă:
Capela mortuară servește ca un spațiu sacru unde cei rămași în viață pot să se roage, să reflecteze și să-și amintească de cei decedați. În multe tradiții religioase, prezența unui astfel de spațiu este considerată esențială pentru a oferi consolare și pentru a facilita procesul de doliu. Prin construcția unei capele mortuare, comunitatea poate să-și manifeste respectul și devotamentul față de memoria celor dragi, oferind un cadru adecvat pentru ceremonii și ritualuri funerare.
Beneficiile pentru comunitate:
Pe lângă aspectele spirituale, o capelă mortuară poate aduce numeroase beneficii comunității. Printre acestea se numără:
1. Spațiu de reculegere: Oferă un loc liniștit și respectuos unde oamenii pot să se reculeagă și să se roage pentru cei decedați.
2. Organizarea ceremonilor: Servește ca punct central pentru organizarea și desfășurarea slujbelor de înmormântare și a altor ceremonii religioase.
3. Consolare: Oferă suport emoțional și spiritual pentru cei îndoliați, ajutându-i să facă față pierderii.
4. Simbolism și tradiție: Capela poate deveni un simbol al tradiției și al continuității, reflectând valorile și credințele comunității.
Aspecte practice și arhitecturale:
Construcția unei capele mortuare necesită o planificare atentă, ținând cont de nevoile comunității și de specificul spațiului disponibil. Arhitectura capelei ar trebui să fie inspirată și să reflecte respectul pentru memoria celor decedați, oferind în același timp un spațiu funcțional pentru ceremonii și reculegere.
Concluzie:
Construcția unei capele mortuare este un demers important care poate aduce numeroase beneficii atât din punct de vedere spiritual, cât și social. Prin oferirea unui spațiu dedicat pomenirii și reculegerii, comunitatea poate să-și manifeste respectul și compasiunea față de cei decedați, facilitând în același timp procesul de doliu pentru cei rămași în viață.
Având în vedere că terenul ce se va primi la schimb este în intravilanul localității Uileacu de Beiuș și se află în imediata vecinătate a cimitirelor din satul Uileacu de Beiuș consider că este extrem de oportun pentru comuna Uileacu de Beiuș.
Apreciem că realizarea acestui obiectiv mai mult decât necesar pentru comunitate, ca unică posibilitate, se încadrează fundamentat şi necondiţionat în cauzele de utilitate publică, cu un impact social realmente benefic.
Prin urmare, în considerarea principiului autonomiei locale care reprezintă în esență dreptul şi capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa şi de a gestiona toate treburile publice care intră în sfera proprie de activitate a fost elaborat proiectul de hotărâre privind aprobarea unui schimb de terenuri pe care îl propun spre analizare, dezbatere și adoptare Consiliului Local al comunei Uileacu de Beiuș.
P R I M A R
al U.A.T
Mihaela - Angela SABĂU