Nr. 4520 / 23.12.2022
la
PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
nr. 81 din 23.12.2022
privind aprobarea planului de acţiuni şi de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncã beneficiarilor de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare
(1)Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.
(2)Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele prevăzute la alin. (1), primarul are în subordine un aparat de specialitate.
(3)Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.
(4)Primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local.
(5)Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi, precum şi de a formula amendamente de fond sau de formă asupra oricăror proiecte de hotărâri, inclusiv ale altor iniţiatori. Punctul de vedere al primarului se consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al şedinţei.
(6)Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie.
În conformitate cu prevederile Legii nr.416 / 2001 privind venitul minim garantat cu modificările și complatările ulterioare pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.
Primarii au obligaţia să întocmească un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prevăzute de lege, să ţină evidenţa efectuării acestor ore şi să asigure instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local. Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local. În funcţie de solicitările venite din partea instituţiilor partenere în organizarea şi evidenţa orelor de muncă, planul de acţiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului şi aprobat prin hotărâre a consiliului local.
Acţiunile sau lucrările de interes local prevăzute pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare şi/sau de întreţinere spaţii verzi, de salubrizare/întreţinere obiective publice, inclusiv activităţi de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, pe baza recomandărilor acestora, precum şi alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Oportunitatea adoptării proiectului de hotărâre este determinată de aplicarea legislației incidente în materie.
P R I M A R
al comunei Uileacu de Beiuș
Gheorghe CUCIULA