Art.1. Se aprobă Regulamentul pentru stabilirea domeniilor, serviciilor publice în care persoanele care au săvârşit infracţiuni sau persoanele care au fost sancționate contravențional vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, ca obligaţie stabilită de către instanţa de judecată, cuprins în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Domeniile serviciilor publice în care persoanele care au săvârşit infracţiuni, sau persoanele care au fost sancționate contravențional și care vor presta activităţi în folosul comunităţii, sunt prevăzute la Capitolului II art.3 din Regulament.
Art.3.Programul de muncă precum şi normele privind executarea de activităţi în folosul comunităţii sunt cele stabilite potrivit legii şi Regulamentului privind prestarea de către contravenienţi de activităţi în folosul comunităţii.
Art.4. Contravaloarea unei ore de muncă în folosul comunităţii se stabileşte după următoarea formulă: salariul minim brut pe ţară/numărul de ore pentru un program complet de lucru, stabilite prin actele normative în vigoare la data transformării amenzii contravenţionale în prestarea unor servicii în folosul comunităţii.
Art.5. Pe baza copiei dispozitivului hotărârii judecătoreşti privind sancţiunea prestării unei activități în folosul comunității, Compartimentul impozite și taxe locale, taxe speciale, executare silită, va opera stingerea obligaţiilor fiscale, reprezentând amenzile pentru care contravenienţii au prestat activităţi în folosul comunităţii.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul asistenta sociala si autoritate tutelara
Art.7. Prezenta hotărâre poate fi atacată la Tribunalul Giurgiu în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Ulmi, Prefectului judetului Giurgiu, Compartimentul impozite și taxe locale, taxe speciale, executare silită,, Compartimentului asistenta sociala si autoritate tutelara.