Nr. 60 / 23.12.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale,precum şi a taxelor speciale,pentru anul 2023

Inițiator proiect

Nicolae PETRE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Giurgiu

Consiliul Local al comunei Ulmi

Comuna Ulmi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 60 din 23.12.2022

privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale,precum şi a taxelor speciale,pentru anul 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1.   Art. 15, alin. (2), art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2.   art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3.   art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

Ținând cont de:

    •   art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    •   art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si  completările ulterioare;
    •   art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
    •    art. I pct. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 16 din 15.07.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 716/15.07.2022 
    •   Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    •   art. 6 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
    • art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2002;
    • Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024, aprobate prin Ordinul comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, ministrului finanțelor publice și președintelui Institutul Național de Statistică nr. 37/2020;
    •   Planului urbanistic general aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 56/02.12.2009 modificat prin HCL 29/13.05.2019 ;
    • Hotararea consiliului local nr. 19 din 22.04.2022 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale pe baza ratei inflatiei aplicate din anul  2023
    • art. 5 alin. (2) lit. k), art. 26 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3), alin. (5) și alin. (8) dinLegea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată;
    •   art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată,cumodificările și completările ulterioare
    •    ținând seama de prevederile art. 2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la componenţa unităţilor administrativ-teritoriale, ierarhizarea localităților la nivelul comunei Ulmi  este următoarea:
      1. Rangul IV – sat Ulmi 
      2. Rangul V – sat Mosteni, Poenari, Ghionea, Trestieni, Icoana, Cascioarele si Draganeasca 

Luând act de:

    1. Referat de aprobare al primarului  comunei Ulmi  nr.8485/16.11.2022
    2. Raportul compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei nr.8504/17.11.2022
    3. Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Ulmi  
    4. luând în considerare unul dintre scopurile asigurării autonomiei locale care are la bază dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, pe fondul constituirii de resurse financiare pentru finanțarea activităților stabilite în competența acestor autorități,
    5. ţinând seama de necesităţile de realizare a veniturilor proprii ale bugetului local pentru anul 2023 în scopul asigurării finanţării cheltuielilor publice locale, pe de o parte, precum şi de condiţiile locale specifice zonei, pe de altă parte,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ulmi

adoptă prezenta hotărâre.

              Art. 1. (1) Impozitele şi taxele locale, precum şi taxele speciale, pentru anul 2023, se stabilesc potrivit prezentei hotărâri.

(2) Tabloul cuprinzând cotele, valorile  impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxele speciale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei Ulmi , este prevăzut în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Încadrarea şi delimitarea pe zone în intravilan şi extravilan a teritoriului administrativ al comunei Ulmi , judeţul Giurgiu , în scopul stabilirii taxelor şi impozitelor locale, este după cum urmează:

  • Zona A satul Ulmi 
  • Zona B satele Mosteni, Poenari, Ghionea, Trestieni, Icoana, Cascioarele si Draganeasca

Art. 3. Bonificaţia prevăzută la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2), art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se stabileşte pentru contribuabilii persoane fizice, după cum urmează:

  • în cazul impozitului pe clădiri la 10%;
  • în cazul impozitului pe teren la 10%;
  • în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10%.

Art. 4. Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, inclusiv, se anulează, conform art. 266 alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de către debitori.

Art. 5. Se aprobă plafonul obligaţiilor fiscale restante, datorate de către debitorii persoane fizice şi juridice, ce vor fi menţionaţi în lista ce se va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, conform prevederilor art. 162 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, astfel:

  • pentru persoane fizice 3.457.206,70  lei;
  • pentru persoane juridice  355.336,36 lei. 

       Art. 6. Hotărârea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi este aplicabilă în anul fiscal 2023.

      Art.7. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Ulmi, prin aparatul său de specialitate. 

Art. 8. (1) Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei Ulmi în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Ulmi și Prefectului Județului Giurgiu, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ionuț-Marius PREDA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ULMI,

Emilian LAZĂR

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 23.12.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 14
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 23.12.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 23.12.2022
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.01.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 09.01.2023
5 Aducerea la cunoștință publică 03.02.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu