Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 93 / 20.12.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea prețului de achiziționare al imobilului denumit „Magazin sătesc” având suprafața construită de 153 mp situat în Satul Valcău de Sus, nr. 49, Comuna Valcău de Jos, județul Sălaj;

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Sălaj

Consiliul Local al comunei Valcău de Jos

Comuna Valcău de Jos

Proiect de hotărâre

Nr. 93 din 20.12.2022

privind aprobarea prețului de achiziționare al imobilului denumit „Magazin sătesc” având suprafața construită de 153 mp situat în Satul Valcău de Sus, nr. 49, Comuna Valcău de Jos, județul Sălaj;

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. revederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
  2. Raportul de evaluare întocmit de ing. Pădurean Gregoriu înregistrat la nr. 6795/21.11.2022;
  3. prevederile art. 1730 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modficările şi completările ulterioare ;
  4. art. 129 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare a primarului comunei Valcău de Jos nr. 7275/ 20.12.2022
  2. raportul de specialitate al compartimentului de resort nr. 7276/ 20.12.2022
  3. avizul comisiei de specialitate a consiliului local al comunei;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei valcău de jos

adoptă prezenta hotărâre.

      Art.1. Se aprobă prețul de achiziționare de către comuna Valcău de Jos al imobilului denumit „Magazin sătesc” având suprafața construită de 153 mp situat în Satul Valcău de Sus, nr. 49, Comuna Valcău de Jos, județul Sălaj, la valoarea de  70.000 lei, rezultat în urma negocierii, conform procesului verbal de negociere nr.7313 din 22.12.2022

      Art.2. Cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică sunt în sarcina Comunei Valcău de Jos, în calitate de cumpărător, cu excepția cheltuielilor care constituie obligații legale ale vânzătoarei și sunt suportate împreună cu prețul de achiziţie din bugetul local din sumele prevăzute cu această destinație. 

     Art. 3. Imobilul cumpărat în condițiile prezentei hotărâri se înregistrează ca aparținând domeniului privat al comunei Valcău de Jos, județul Sălaj, la valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumparare iar inventarul domeniului privat al comunei se completează în mod corespunzator.

      Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează primarul şi  Compartimentul Administrativ, Achiziții Publice și Informare.

      Art.5.Prezenta se comunică cu: 

            - Instituţia Prefectului - judeţul Sălaj; 

            - Primarul comunei Valcău de Jos;

            -Compartimentul Administrativ, Achiziții Publice și Informare;

         - Dosar hotărâri.                                      

            

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI VALCĂU DE JOS

Ioan ROȘAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VALCĂU DE JOS

Beatrix KOVÁCS

Intervenții în cadrul ședinței

Dl Primar: Conform procesului verbal de negociere nr. 7313 din 22.12.2022: „Comisa oferă 70.000 de lei, proprietarul acceptă minim 72.500 de lei, dl Sabău va participa la ședința de mâine având posibilitate să mai mediteze să mai analizeze propunerea comisiei. Dl Criste Anton Jan nu este de acord cu suma propusă de comisie.” Suma propuse de consiliul local este 70.000 de lei, Dl Sabău Dorin este acum prezent la ședință, vom afla poziția domnului, dacă domnul acceptă oferta vom achiziționa imobilul, dacă nu închidem definitiv negocierea cu domnul. 

Dl Criste Anton Jan: Aș dori să repet ce am discutat și în ședințele anterioare, am vehiculat suma de 60.000 de lei, de care să nu trecem, trebuie să luăm în calcul ce se întâmplă în paralel și la cealaltă licitație, să analizăm din toate punctele de vedere. Este o lipsă de interes pentru banul public.

DL Sabău Dorin: Am analizat, sunt de acord cu propunerea comisiei, accept suma de 70.000 de lei.


Rezultate voturi