Consiliul local al comunei Valea Moldovei, județul Suceava;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare prezentat de domnul Floriștean Niculai Romică, primarul comunei Valea Moldovei, înregistrat sub nr. 3153 din 04.05.2021
- Raportul nr. 3190 din 06.05.2021, prezentat de compartimentul buget finanțe și contabilitate;
- Avizul Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism;
- Ghidului Solicitantului - Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea B – Centre comunitare integrate.
- D.A.L.I intocmit de catre SC AUTOUNCLES SRL, pentru obiectivul de investitii „Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale prin cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate in Comuna Valea Moldovei, jud. Suceava”;
- Prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr 273/2006 privind Finanțele publice locale;
În temeiul art. art.129 alin. (1), alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), art.139 alin.(1), art. 196 alin.(1) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale prin cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate in Comuna Valea Moldovei, județul Suceava” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8, Obiectiv specific 8.1 B, apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/B/1/7 regiuni.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale prin cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate in Comuna Valea Moldovei, jud. Suceava”, în cuantum de 510.559,14 lei (inclusiv TVA).
Art. 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a sumei de 32.059,13 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 9.570 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale prin cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate in Comuna Valea Moldovei, jud. Suceava”.
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale prin cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate in Comuna Valea Moldovei, jud. Suceava”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul de venituri si cheltuieli al Comunei Valea Moldovei, judetul Suceava.
Art. 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 6. Se împuternicește domnul Floriștean Niculai Romică, în calitate de primar al comunei Valea Moldovei, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Valea Moldovei, judeștul Suceava.
Art. 7. Primarul comunei prin compartimentele de specialitate va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 8. Secretarul general al comunei va asigura comunicarea și publicarea prezentei hotărâri.
INIȚIATOR PROIECT:
Niculai-Romică FLORIȘTEAN,
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VALEA MOLDOVEI,
Anuța ALUCULESEI