Nr. 201 / 07.08.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea proiectului de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Vatra Dornei, pentru anul 2025- 2026

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 201 din 07.08.2025

privind aprobarea proiectului de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Vatra Dornei, pentru anul 2025- 2026

Având în vedere referatul de aprobare nr. 23439/06.08.2025 prezentat de primarul municipiului, raportul compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Tinand cont de adresa nr. 7541/6 din 04.08.2025 a Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, înregistrată la UATM Vatra Dornei sub nr. 23252 din 05.08.2025;

În conformitate cu prevederile Legii 141 / 2025 privind unele măsuri fical – bugetare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 669 din 25.07.2025 și ale Ordinului 6799 din 12.12.2025 privind aprobarea metodologiei privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2024 - 2025;

În temeiul art. 129, alin. (2) lit. (d) si alin. (7), lit. (a), (e) art. 139 alin. (1) lit. (a) si art. 196 alin. (1) lit. (a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;

 

HOTĂRĂŞTE:

 Art. 1 Se aprobă proiectul de reorganizare a rețelei școlare la nivelul Municipiului Vatra Dornei pentru anul 2025 - 2026conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art.2 Cu data prezentei își înceteaza aplicabilitatea HCL nr. 5 / 16.01.2024.

Art.3 Primarul municipiului, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ștefan MUSEI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI VATRA DORNEI,

Vasile TURCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 201 / 07.08.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 17
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 7
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 201 / 07.08.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 07.08.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 21.08.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 14.08.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu