Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava,
intrunit in sedinta ordinara, in data de 29 ianuarie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr.2310/28.01.2026 prezentat de catre primarul municipiului, raportul nr. 2312/28.01.2026 al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.5 alin.(3) art.15 alin.(1) art.20 alin.(1) lit.(i) a Legii nr.273/2006- privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. “d”, alin.(7) lit.(b), art.139 alin.(3) lit.(a), art.196 alin.(1) lit.(a) si art.354 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă alocarea sumei de 5000 lei, ajutor de urgenţă pentru Moisa Iulian Mihai, in vederea efectuării unui tratament medical.
Art. 2 Primarul, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
.