Art. 1 Se aprobă Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Federația Română de Bob și Sanie, Municipiul Vatra Dornei prin Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei și Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, pentru organizarea evenimentului sportiv internațional Cupa Mondială Sanie Vatra Dornei, care se va desfășura în perioada 15-18 februarie 2024, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă contribuția financiară a Municipiului Vatra Dornei, pentru realizarea activităților prevăzute în Acordul de asociere menționat la art.1, în sumă de 80.000 lei, sumă ce va fi asigurată din bugetul local al Municipiului Vatra Dornei, pentru anul 2024.
Art.3. - Se împuternicește domnul Ilie Bonches, Primarul Municipiului Vatra Dornei, să semneze Acordul de asociere prevăzut la art.1, în numele Județului Suceava.
Art. 5 Suma alocată conform art.1 va fi suportată din bugetul local de la capitolul cultura si recreere si religie 67.02, subcapitolul 670330-alte servicii culturale-alineat 203030- bunuri si servicii, pe baza documentelor justificative.
Art. 6 Primarul municipiului, prin Directia economica şi CNIPT, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Anexă la HCL nr.16/31.01.2024
ACORD DE ASOCIERE
- Părțile acordului de asociere
Art. 1. – Acordul de asociere se încheie între:
- Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, strada Ștefan cel Mare nr.36, județul Suceava, CIF 4244512, tel.0230/210148, fax. 0230/222839, reprezentat de domnul Gheorghe FLUTUR, în calitate de președinte,
- Federația Română de Bob și Sanie cu sediul în București str. Vasile Conta nr. 16, sector 2, tel +40 21 3178931, e-mail: contact.frbobsanie@gmail.com, certificat de identitate sportivă B/C/00004/2002, reprezentată de Elena-Sorina ȚICU - președinte ;
- Municipiul Vatra Dornei prin Consiliul local al municipiului Vatra Dornei, cu sediul în municipiul Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu nr.17, județul Suceava, tel. 0230/375229, fax. 0230/375170, reprezentat de domnul Ilie BONCHEȘ, în calitate de primar;
- Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei cu sediul în Vatra Dornei, str. Tudor Vladimirescu nr. 16, telefon +40 230 375200, e-mail csi.vatradornei@mts.ro, reprezentat de Delia - Andreea Ivaș –director
denumite în continuare părți,
au stabilit de comun acord să se asocieze pentru organizarea evenimentului sportiv internațional Cupa Mondială Sanie Vatra Dornei, în următoarele condiții:
- Obiectul acordului de asociere
Art. 2. - Acordul are ca obiect realizarea de activități legate de evenimentul sportiv internațional Cupa Mondială Sanie Vatra Dornei.
Părțile au convenit de comun acord să se asocieze în vederea realizării evenimentului sportiv internațional Cupa Mondială Sanie Vatra Dornei, eveniment ce urmează a se desfășura în perioada 15 – 18 februarie 2024.
- Durata acordului de asociere
Art. 3. - Prezentul acord de asociere se încheie pe perioadă determinată, intrând în vigoare la data semnării lui de către reprezentanții părților și producându-și efectele până la încheierea desfășurării evenimentelor, respectiv până la data de 18 februarie 2024.
- Scopul asocierii
Art. 4. - Scopul asocierii este promovarea și susținerea sportului de iarnă, eveniment sportiv cu vizibilitate internațională, precum și promovarea Județului Suceava și mediatizarea imaginii la nivel național și internațional.
- Coordonarea acordului de asociere
Art.5. - Fiecare asociat își desemnează responsabilii pentru realizarea activităților ce incumbă fiecărei părți.
- Obligațiile părților:
Art. 6. - Județul Suceava, prin Consiliul Județean Suceava finanțează parțial cheltuielile în sumă de 30.000 lei în vederea organizării și realizării evenimentului sportiv, cu justificarea ulterioară a sumelor alocate, pentru susținerea următoarelor activități:
- înghețarea pârtiei;
- asigurarea prin Serviciul Public Salvamont Suceava a intervenției rapide, în caz de urgență, precum și acordarea de asistență de prim ajutor în caz de accidentări în timpul competițiilor/ transport pe pârtie.
Art. 7. – Federația Română de Bob și Sanie:
- organizează competiția sportivă, prin:
- invitații participare națiuni;
- redactare acreditări;
- achiziții medalii, cupe, diplome, flori;
- asigură prezența comentatorilor sportivi, cronometrarea și sonorizarea evenimentului;
- organizează zona de protocol, Federația Internațională de Sanie (FIL) și VIP;
- organizează ședințe tehnice;
- organizează centru de comunicare a rezultatelor competiției;
- asigură arbitrilor stații de emisie recepție pentru antrenamente și concursuri;
- asigură aparatura necesară pentru race office;
- asigură prezența echipelor de arbitri în toate virajele;
-asigură ambulanță echipată corespunzător și medic pentru intervenții în caz de urgență și prim ajutor.
- asigură intervenția rapidă de salvare prin contractarea ambulanțelor de tip B,C și ambulanțe ISU;
- asigură participarea, transportul, cazarea și masa delegațiilor Federației Internaționale de Sanie și a Federației Române de Bob și Sanie.
Art. 8. – Primăria municipiului Vatra Dornei, prin Consiliul local Vatra Dornei, finanțează parțial cheltuielile în sumă de 80.000 lei în vederea organizării și realizării evenimentului sportiv, cu justificarea ulterioară a sumelor alocate, pentru susținerea următoarelor activități:
- asigură locația desfășurării evenimentului sportiv internațional Cupa Mondială Sanie pe pistă naturală - Pârtia Bucovina;
- asigură înghețarea pârtiei, prin firmă specializată și tunuri de zăpadă;
- asigură zone de parcare pentru participanți, public, acces salvare și evacuare în caz de urgență;
- asigură siguranța competiției prin protecție și pază a obiectivului pârtie și a zonelor de acces;
- amenajează pârtia (montare panouri publicitare, bannere, steaguri);
- organizează festivitățile de deschidere și închidere a evenimentului sportiv;
- mediatizează evenimentul sportiv internațional;
- asigură ambulanță echipată corespunzător și medic pentru intervenții în caz de urgență și prim ajutor.
Art. 9. – Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei:
- asigură pregătirea pârtiei prin:
- repararea și punerea în funcțiune a cabanelor Start și Finish în condiții de securitate;
- verificarea și efectuarea reparațiilor necesare mantinelelor;
- asigurarea îndeplinirii condițiilor tehnice impuse de Federația Internațională de Sanie pentru omologarea periodică a pârtiei;
- suplimentarea cu materiale consumabile necesare acțiunilor de înghețare/udare non- stop a pârtiei;
- asigurarea accesului sportivilor și spectatorilor, precum și asigurarea accesului presei;
- montarea podiumului de premiere și a panoului cu rezultate.
- asigură arbitrajul competiției prin:
- echipa de arbitri în toate virajele, acest lucru se va realiza împreună cu FRBS;
- nominalizarea directorului de concurs;
- nominalizarea start leader și sosire leader;
- nominalizarea șefului coordonare arbitrii.
- nominalizează doctorul de concurs;
- contractează servicii de grafică, redactare și multiplicare a broșurii de concurs și alte materiale de promovare a evenimentului sportiv pe care vor fi afișate datele instituțiilor;
- Modificarea și încetarea (rezilierea) Acordului de asociere
Art. 11. – Prezentul acord încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, respectiv 18 februarie 2024.
Art. 12. – Prezentul acord poate fi denunțat unilateral de către fiecare parte – oricare dintre părți, cu un termen de preaviz de 15 zile, cu obligația prezentării motivelor de denunțare și a descrierii caracterului justificat al acestora.
Art. 13. – Prezentul acord încetează în alte cazuri prevăzute de lege.
VIII . Răspunderea părților
Art. 14. – Față de terți va răspunde asociatul care contractează singur drepturi și obligații prin actele încheiate cu aceștia.
Art. 15. – Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate de către una dintre părți dă dreptul celorlalte părți să ceară rezilierea acordului, printr-o notificare scrisă adresată părții în culpă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data constatării nerespectării clauzelor acordului. În cazul în care se constată că, urmare a nerespectării clauzelor, s-a creat un prejudiciu, partea prejudiciată are dreptul de a solicita repararea acestuia și plata de daune – interese, după caz, conform normelor legale în vigoare.
Art.16. - Forța majoră exonerează de răspundere părțile, în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin prezentul acord. Prin forță majoră se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea contractului și care împiedică părțile să execute total sau parțial obligațiile asumate.
Art.17. - Partea care invocă forța majoră are obligația să o aducă la cunoștința celeilalte părți, în termen de 2 zile lucrătoare de la data producerii evenimentului. De asemenea, încetarea cauzei acesteia este necesar a fi adusă la cunoștința celeilalte părți imediat ce aceasta se produce.
- Legea aplicabilă și jurisdicția
Art. 18. – Prezentul acord este guvernat și interpretat potrivit legilor din România.
Art. 19. – Orice neînțelegere, de orice fel, în legătură cu acest acord, va fi soluționată de instanțele competente din România.
- Dispoziții finale
Art.20. – Dacă oricare dintre prevederile prezentului acord se va dovedi nulă și va fi invalidată sau se va dovedi inaplicabilă în baza legii, legalitatea, validitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi ale acordului nu vor fi afectate.
Art.21. – Prezentul acord (poate fi modificat și completat numai cu acordul părților) constituie voința comună a părților și s-a semnat astăzi..................., în 4 (patru) exemplare originale, de egală valoare juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte promotoare a acordului.
Județul Suceava - Federația Română de Bob și Sanie
Consiliul Județean Suceava, Președinte,
Președinte, Elena-Sorina ȚICU
Gheorghe FLUTUR
Municipiul Vatra Dornei -
Consiliul local al municipiului Vatra Dornei,
Primar,
Ilie BONCHEȘ
Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei
Director,
Delia-Andreea IVAȘ
Avizat,
|
Direcția administrație publică locală, Director executiv,
Floarea-Zîna ȘTIRBU
|
Direcția finanțe-contabilitate, Director executiv,
Rodica FLORIȘTEAN
|
Serviciul managementul instituțiilor publice subordonate, Șef serviciu,
Elena-Ionela BUCEVSCHI |
PRESEDINTE DE SEDINTA Contrasemneaza,
MARINCA MIHAIELA Secretar general al Municipiului Vatra Dornei
TURCU VASILE
..