Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei, judetul Suceava,
Având în vedere referatul de aprobare nr.13121/06.05.2026 prezentat de Primarul municipiului, raportul nr. 13093/05.05.2026 al compartimentului de specialitate, precum şi avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.6 lit.a) si art.15 alin.1 ale Legii nr.350/2005- privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;
În temeiul dispoziţiilor art.129, alin.(2) lit.(d) si alin.(7), lit.(b),(d),(e) art.139 alin.(3) lit.(a) si art.196 alin.(1) lit.(a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aproba Programul anual al privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Vatra Dornei pentru activitati nonprofit de interes general pentru anul 2026, conform anexei la prezenta hotarare.
Art.2 Primarul, prin Direcţia economica, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.