- văzând proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Vidra, domnul PINTILIE SILVIU și referatul de aprobare al iniţiatorului la proiectul de hotărâre privind trecerea unui bun din domeniul privat al UAT Comuna Vidra în domeniul public al UAT comuna Vidra, judeţul Vrancea;
- având raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului COMUNEI VIDRA, înregistrat la nr. ___________________;
- documentaţia de carte Funciară realizată de SC Urbancad Proiect Burlacu SRL , pentru terenul în suprafaţă de 538 mp , situat în intravilan sat Vidra Tarla 30, Parcela 866;
- având avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru activităţi economico-financiare, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism din cadrul consiliului local al Comunei Vidra;
- având în vedere prevederile :
- Strategiei de dezvoltare locală 2021 – 2027;
- Hotărârii Consiliului Local Vidra nr. 5/2003 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al comunei Vidra;
- art. 129 alin. 2 lit. b si c, art. 139 alin.3 lit. g, ale art. 296 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
- art. 863 lit. e din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;
- Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordinului nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;
- În temeiul art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL VIDRA, adoptă prezenta
H O T Ǎ R Â R E:
Art. 1 – Se aprobă trecerea din domeniul privat al UAT Comuna Vidra în domeniul public al UAT comuna Vidra, judeţul Vrancea, a terenului în suprafaţă de 538 mp , situat în intravilan sat Vidra Tarla 30, Parcela 866, identificat conform documentaţiei de carte Funciară, anexă la prezenta hotărâre .
Art. 2 – Se însuşeşte documentaţia de carte Funciară realizată de SC Urbancad Proiect Burlacu SRL , pentru terenul în suprafaţă de 538 mp , situat în intravilan sat Vidra Tarla 30, Parcela 866, anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se desemnează Domnul PINTILIE SILVIU, primarul Comunei VIDRA, să solicite Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea, întabularea terenului în Cartea Funciară, conform prevederilor art 1 din prezenta hotărâre.
Art. 4. Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vidra la „ Secţiunea I Bunuri imobile ”, se va actualiza conform prevederilor art 1 din prezenta hotărâre.
Art. 5 – Se desemnează Domnul PINTILIE SILVIU, primarul Comunei VIDRA să ducă la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică primarului comunei Vidra, Instituției Prefectului Județului Vrancea, ANCPI-Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea și se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al comunei prin compartimentul Monitorizarea procedurilor administrative .