Art.1. Se aprobă depunerea si implementarea proiectului „Digitalizarea turismului local al Comunei Vidra, județul Vrancea” în cadrul PNRR/2025/C11/REFORMA 1.
Art.2. (1) Se aprobă necesitatea, oportunitatea proiectului și potențialul economic al investiției, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității.
(2) Consiliul Local al COMUNEI VIDRA constată și sustine necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiţiei, conform Anexa 1 la prezenta hotărâre, în corelare cu cererea de finantare întocmită în conformitate cu cerintele ghidului de finantare, acesta urmând a fi depusă pentru a obține finantare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Pilonul IV. coeziunea socială și teritorială, Componenta C11. Turism și Cultură, Reforma R1 - Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD-URI). Consiliul Local al COMUNEI VIDRA iși dă acordul pentru realizarea investitiei propuse.
Art.3 Se aprobă Bugetul proiectului cu toate cheltuielile aferente Proiectului (atât cele eligibile cât și cele neeligibile, cât și cele care vor apărea pe parcursul implementării proiectului). Toate cheltuielile aferente proiectului (lucrările) vor fi prevăzute în bugetul local pentru toată perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin PNRR/2025/C11/REFORMA 1.
| LEI |
VALOARE TOTALA, din care: | 614.365,40 |
VALOARE ELIGIBILA | 507.740,00 |
VALOARE NEELIGIBILA, INCLUSIV (TVA) | 106.625,40 |
Art. 4. (1) Consiliul Local al COMUNEI VIDRA se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani, de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
(2) Consiliul Local al COMUNEI VIDRA garantează asupra faptului că, acest proiect de investiții nu va genera nici un fel de venit sau profit.
(3) Consiliul Local al COMUNEI VIDRA iși ia angajamentul că va asigura din bugetul local, sumele ce reprezintă cheltuielile neeligibile ale Proiectului, respectiv TVA în valoare de 106.625,40 lei și eventualele sume aferente cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea acestuia.
Art.5. Perioada de implementare a activității proiectului nu va depăși data de 30 Iunie 2026 .
Art.6. Reprezentantul legal al comunei Vidra, domnul Pintilie Silviu, în calitate de primar, este desemnat reprezentant legal în relația cu autoritatea de management a programului, în vederea realizării tuturor activităților necesare elaborarii, depunerii și implementării Proiectului de investiții „Digitalizarea turismului local al Comunei VIDRA, județul Vrancea”.
Art. 7. Prevedrile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de primarul comunei Vidra, domnul Pintilie Silviu, prin intermediul aparatului de specialitate .
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, celor în drept, primarului comunei Vidra, Institutiei Prefectului Judetului Vrancea și se aduce la cunostință publică prin publicare în Monitorul Oficial local.