Art. 1. Se declară imobilul „Grădiniţa cu Program Prelungit Vidra”, identificat potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca fiind bun de uz şi de interes public.
Art. 2. Se solicită Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară înscrierea definitivă în cartea funciară - domeniul public al Comunei Vidra, a imobilului menţionat la art.1 ce face obiectul prezentei hotărâri, în vederea atestării apartenenţei acestuia la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vidra.
Art. 3. Se completează anexa Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vidra la „ Secţiunea I Bunuri imobile ”, cu imobilul menţionat la art. 1, în vederea atestării apartenenţei acestuia la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vidra.
Art. 4. Prevederile prezentei hotãrâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Comunei Vidra prin aparatul de specialitate si vor fi comunicate celor interesaţi de secretarul general al comunei Vidra prin compartimentul Monitorizarea procedurilor administrative.