Având în vedere:
Expunerea de motive, Proietul de hotărâre nr.3/2021 inițiate de către primarul comunei Voșlăbeni precum și raportul de specialitate privind modificare a Hotararii nr.67/2020, privind stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021 pe raza comunei Voșlăbeni, județul Harghita.
Temeiurile juridice, respective prevederile:
- Legea nr. 296/2020 privind modificarea si completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal.
- Art.56, art. 120 alin.(1), art.121, alin. (1) și (2) și art.139, alin (2), din Constituția României, republicată;
- Art.7, alin. (2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;
- Art.5, alin (1) lit. a), și alin. (2), art.16, alin(2), art. 20, alin(1), lit.b), art.27, art. 30 și art. 76 indice 1 alin (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finațele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 1, art.2 alin.(1), lit. h), precum și pe cele ale titlului IX din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 1/13.01.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr.41 din 30.09.2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și reglementarea unor măsuri bugetare;
- Art. 266, alin (6), alin (7), art.344 din Legea 207/2015 privind codul de procedură fiscal;
- Ordonaței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonaței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobate cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art.6 alin.(1), lit. ”k” din Legea nr. 101/2006, privind Legea serviciului de salubrizare a localitățiilor, republicată, modificată și completată;
- Prevederile O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
Procesul verbal de afișare nr. 9/2021 privind îndeplinirea procedurilor de transparență decizinală conform Legii nr. 52/2003 privind transparența deczională în administrația public.
Văzând raportul favorabil nr.10/2021 al comisiei pentru activități economico-financiare, agricultură, amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul Consiliului Local Voșlăbeni, precum și raportul favorabil al compartimentului financiar-contabil .
Văzând raportul nr. 11/2021 favorabil al comisiei juridice și de disciplină, protecția copiilor, tineret și sport, protecția mediului și turism.
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația public.
Legea nr. 24 din 27 Martie 2000***Republicată privind normele de tehnică legislativă pentru laborarea actelor normative.
În temeiul prevederilor art.129 alin.(2)lit.a,alin (3)lit.d,prevederile art.139 alin.(3),lit.a si prevederile art.196 alin(1) lit.a din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aproba modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 67/2020 astfel:
a) la art. 1 se modifica litera i cu urmatorul cuprins:
”cota prevăzută la art. 460 alin.(8) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal impozit/taxa pentru cladirile a caror valoarea impozabilă nu a fost actualizata în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, in cazul persoanelor juridice se stabileste la 5%.”
b) la art.1 dupa litera u se intoduce o noua litera lit. v care va avea urmatorul cuprins:
”cota prevăzută la art. 459 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal impozit pentru cladirile cu destinatie mixta se calculeaza prin aplicarea cotei de 0,3% asupra valorii impozabile.
c) la art. 4 se introduce un nou aliniat cu urmatorul cuprins:
” Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.”
Art. 2 Se aproba modificarea Anexa nr.1 la Hotararea Consiliului Local nr. 67/2020 astfel:
-a) la art. 1 litera A punct b subpunctele a si c se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
. . . . . . . . . .
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;".
- b) la art. 1 litera A punct c subpunct 3 litera a si b se inlocuiesc si vor avea urmatorul cuprins
(3) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, potrivit alin. (1), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 1, litera A.
- În vederea stabilirii impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, potrivit art. 1 litera A punct c , pentru anul 2021 se stabilesc următoarele reguli:
a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2020 au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună o declaraţie pe propria răspundere, până la data de 15 martie 2021 inclusiv, privind suprafaţa folosită în scop nerezidenţial;
b) fac excepţie de la prevederile lit. a) persoanele fizice ale căror suprafeţe folosite în scop nerezidenţial au fost declarate la organul fiscal până la data 31 decembrie 2020, în conformitate cu modelul ITL 001 - 2016
- c) la art. 1 litera B punct 5 subpunct d) se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. În situaţia în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
- d) art. 1 litera B punct 6 se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor
- e) art. 1 litera B punct 8 se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%
- e) art. 1 litera B punct 9 se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
(9) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă faţă de cea stabilită conform alin. (1) şi (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii
- f) art. 1 litera B capitolul Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor punct 6 si 9 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
(6) În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente cu destinaţie nerezidenţială, care determină creşterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(9) În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
-g) art. 1 litera B capitolul Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor după aliniatul 12 se introduce un nou aliniat aliniatul 121 cu următorul cuprins:
(121) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
-h) art. 2 capitolul Declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren alin.6 se modifica si v-a avea următorul cuprins:
(6) În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
-i) art. 2 capitolul Declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren după aliniatul 9 se introduce un nou aliniat aliniatul 91 cu următorul cuprins:
(91) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
-j) art. 3 capitolul Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport alin.3 se modifica si v-a avea următorul cuprins:
(3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data eliberării cărţii de identitate a vehiculului (CIV) de către Registrul Auto Român şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.
k) art. 3 capitolul Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport după aliniatul 7 se introduce un nou aliniat aliniatul 8 cu următorul cuprins:
(8) Operatorii economici, comercianţi auto sau societăţi de leasing, care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România şi înmatriculate pe numele acestora, au obligaţia să radieze din evidenţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) mijloacele de transport de pe numele foştilor proprietari.
Art.3. Se aproba modificarea Anexa nr.3 la Hotararea Consiliului Local nr. 67/2020 astfel:
- a) la art.1 litera h si s se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie;
........
s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi 5 din Decretul - lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului proprietăţii prin moştenire către copiii acestora, indiferent unde aceştia domiciliază."
- b) la art. 1 dupa litera x se introduce o noua litera, litera y , cu urmatorul cuprins:
"y) clădirile caselor de cultură ale sindicatelor, aflate în proprietatea/administrarea organizaţiilor sindicale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement."
- c) la art. 1 după aliniatul 3 se introduce un nou aliniat aliniatul 31 cu următorul cuprins:
(31) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, stabilită conform art. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.
-d) la art.2 litera g se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
g) terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani inclusiv, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul
-e) la art.2 după aliniatul 6 se introduce un nou aliniat aliniatul 7 cu următorul cuprins:
(7) Prin excepţie de la prevederile alineatului (6), scutirea de la plata impozitului/taxei pe teren, stabilită conform alin. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.
-f) la art.3 litera i se modifica si v-a avea urmatorul cuprins:
i) mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral
-g) la art.2 după aliniatul 6 se introduce un nou aliniat aliniatul 7 cu următorul cuprins:
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport stabilită conform alin. (1) lit. b) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.
Art.4. Cu aducere la îndeplinire se însarcineaza primarul comunei Voslabeni si referentul rol.
Art.5. Prezenta hotarare se comunica Institutiei Prefectului Judetului Harghita pentru verificarea legalitatii si se afiseaza la sediul primariei pentru aducere la cunostiinta publica.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Aurel-Valentin CHINDEA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VOȘLĂBENI,
Mădălina COLCERIU-DANDU