Consiliul Local al comunei Voșlăbeni întrunit în ședința ordinară din data de 29.01.2026.
Având în vedere,
Raport de aprobare nr. 27/840/23.01.2026 și Proiectul de hotărâre nr. 7/23.01.2026, inițiat de către primarul comunei precum și Raportul de specialitate întocmit de către compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate a primarului comunei Voșlăbeni nr. 28/840/23.01.2026;
Hotărârea nr. 8/17.12.2025 a Adunării generale a asociaților societății comerciale Ocolului Silvic Particular Miercurea Ciuc privind modificarea Actului constitutiv în urma intrării în cadrul societății comuna Voșlăbeni în calitate de asociat.
Amenajamentului Silvic al fondului forestier proprietate privată a comunei Voşlăbeni, aprobat prin Ordinul 133/ 14.01.2026;
Extras de carte funciară: CF 2023 CN/19.04.2007, CF 2337 CN/30.11.2007, CF 2338CN/30.11.2007, CF 2728 CN/22.12.2008, CF 2730 CN/22.12.2008, CF50189/20.01.2010, CF50479/06.04.2011, CF50485/14.04.2011, CF50491/19.04.2011, CF50488, CF50496, Anexa 16/22 din 1991,Titlu de proprietate: 103045 din 09.04.2009, Titlu de proprietate: 15128 din 10.12.2003.
În conformitate cu prevederile:
- art. 10, art. 33 din Legea nr. 331/2024, privind Codul Silvic, prin care este reglementat regimul silvic și administrarea fondului forestier, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, republicată și normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 831/2022;
- art. 284 și urm din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal de afişare nr. 28 / 2026 privind îndeplinirea procedurilor de transparenţă decizională conform Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
Vazand raportul favorabil nr. 29 / 2026 al comisiei pentru activități economico-financiare, agricultura, amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul Consiliului Local Voslabeni , precum şi raportul favorabil al compartimentului financiar contabil.
Văzând raportul nr. 30 / 2026 favorabil al comisiei juridice şi de disciplină , protecţia copiilor, tineret şi sport , protecţia mediului şi turism.
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a, alin. (3) lit. d , prevederile art. 139 alin. (3) alin. a) și prevederile art. 196 alin (1) lit.a) din O.U.G. 57/2019, privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.- Se aprobă rezilierea Contractul de administrare nr. 732/ 31.12.2024, înainte de termen, fără plata unor daune prin notificare prealabilă cu minimul 30 de zile înainte de data rezilierii cu Direcția Silvică Harghita- Ocolul Silvic Miercurea Ciuc în baza capitolului nr.3 Durata contractului, art.6 alin.3 și capitolul 7 Rezilierea contractului art.52 alin.b- beneficiarul își constituie structura proprie de administrare a fondului forestier sau dorește să încheie contract de administrare cu un alt ocol silvic autorizat.
Art.2 Se aprobă, darea în administrare în regim silvic a suprafeței de 2.400 ha din care : - 1.736 ha fond forestier și 664 ha pășuni împădurite, proprietatea comunei Voșlăbeni și încheierea unui Contract de Administrare, între Ocolul Silvic Particular Miercurea Ciuc SRL cu sediul în com. Sâncrăieni, nr.160/A, județul Harghita în calitate de Prestator și comuna Voșlăbeni cu sediul în comuna Voșlăbeni, str.Principală, nr. 62, județul Harghita în calitate de Beneficiar.
Art.3.- (1) Se aprobă modelul-cadru al contractului de administrare ce urmează a fi încheiat între Ocolul Silvic Particular Miercurea Ciuc SRL și comuna Voșlăbeni, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Contractul de Administrare se încheie pe o perioadă de 10 ani de la data semnării și până când expiră Amenajamentului silvic sau se reziliază cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional.
Art. 4.- Se aprobă Actul constitutiv al Societății Ocolul Silvic Particular Miercurea Ciuc SRL.
Art. 5.- Documentele contractului de administrare vor fi semnate de către Primarul comunei Voșlăbeni, Domnul VAIDOȘ ALEXANDRU;
Art. 6.- Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează:
- Vaidoș Alexandru primarul comunei Voșlăbeni;
- Albert Laszlo, viceprimarul comunei Voșlăbeni;
- Ocolul Silvic Particular Miercurea Ciuc SRL;
- Compartimentul financiar-contabil
Art.7.- Prezenta hotărâre se va comunica prin grija doamnei secretar general al comunei, în termenul prevăzut de lege: Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita, Ocolul Silvic Particular Miercurea Ciuc SRL, Primarului Comunei Voșlăbeni, Viceprimarului comunei Voșlăbeni Compartimentelor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi se afișează la sediul primăriei pentru aducerea la cunoştinţa publică.