Nr. 20 / 20.04.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea participării comunei Vulturești, județul Suceava, la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu, cuantumului contribuţiei proprii și numărului de autovehicule uzate estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare

Inițiator proiect

Cornel SALAMAHA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

27 Aprilie 2023

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Vulturești

Comuna Vulturești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 20 din 20.04.2023

privind aprobarea participării comunei Vulturești, județul Suceava, la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu, cuantumului contribuţiei proprii și numărului de autovehicule uzate estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată,
  2. art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d) și lit. e), alin. (7) lit. i) și alin. (9) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 3 alin. (1), alin. (3) lit. d), alin. (41), art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (4) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordinul nr. 3.287/2022 pentru aprobarea Listei programelor care se implementează pe bază de contract de delegare încheiat cu unităţile administrativ - teritoriale sau cu subdiviziunile administrativ - teritoriale ale municipiilor, emis de Ministrul mediului, apelor și pădurilor;
  6. Ghidul de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, aprobat prin Ordinul Ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.261/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Adresa nr. 50701/BT/06.04.2023 transmisă de Ministerul mediului, apelor și pădurilor, înregistrată la Primăria comunei Vulturești la nr. 2178/10.04.2023.

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare prezentat de domnul Salamaha Cornel, primarul comunei Vultureşti, judeţul Suceava, înregistrat la nr. 2310/18 aprilie 2023;
  2. Raportul de specialitate al Compartimentului financiar-contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură, înregistrat la nr. 2315/19 aprilie 2023;
  3. Avizul consultativ al Comisiei pentru agricultură, activităţi economico-financiare, amenajarea teritoriului, urbanism şi administrarea serviciilor publice furnizate, înregistrat la nr. 2372/20 aprilie 2023.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei vulturești

întrunit în a 12-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă participarea comunei Vulturești, județul Suceava, la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Art. 2 - Se aprobă cuantumul contribuției proprii a comunei Vulturești, județul Suceava, corespunzătoare acordării stimulentului pentru casarea autovehiculelor uzate, respectiv 600 lei pentru fiecare autovehicul casat, reprezentând o sumă maximă de 30.000 lei pentru această sesiune de înscriere, și susținerea acestei contribuții din bugetul local al comunei. 

Art. 3 - Se aprobă numărul de autovehicule estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare, respectiv 50 autovehicule.

Art. 4 - Se împuternicește domnul primar Salamaha Cornel, în calitate de reprezentant legal al comunei Vulturești, județul Suceava, să semneze cererea de înscriere precum și toate celelalte documente necesare derulării Programului.

Art. 5 - (1) Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei Vultureşti, în vederea verificării legalităţii şi ducerii sale la îndeplinire:

- Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava;

- Primarului comunei Vultureşti;

- Compartimentului financiar – contabil, impozite şi taxe locale, administrarea domeniului public şi privat, cultură.

(2) Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local şi publicare pe pagina de internet www.vulturesti-suceava.ro - Monitorul Oficial Local.  


Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 20 aprilie 2023, cu un număr de 9 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 9 consilieri prezenţi. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Niculai IRINA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULTUREȘTI,

Marian CRĂCIUN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 20 / 20.04.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 20 / 20.04.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.04.2023
2 Comunicarea către primar 27.04.2023
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 04.05.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 26.04.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 27.04.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 27.04.2023