Art. I. Completează art. 18, alin (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a activității de voluntariat din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat, aprobat prin Hotărârea nr. 269/2020 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, prin introducerea literei e) care va avea următorul conținut:
"Art. 18 Domenii de activitate - Activitatea de voluntariat în cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia și din cadrul serviciilor publice subordonate Consiliului Local al municipiului Alba Iulia se poate desfășura pe următoarele domenii de activitate fără a se limita la acestea.
(3) Domeniul social
e) Activități de susținere copii și tineret".
Art. II. Modifică art. 19, alin. (1) în Regulamentul de organizare și funcționare a activității de voluntariat din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat, aprobat prin Hotărârea nr. 269/2020 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, prin introducerea literei e) și care va avea următorul conținut:
"Art. 19. Selecția voluntarilor
(1) Selecția și recrutarea voluntarilor se va face de către compartimentul/serviciul/direcția primăriei municipiului Alba Iulia care a lansat un apel de selecție voluntari, împreună cu persoana desemnată din cadrul Compartimentului relații internaționale, parteneriate și inovare urbană, care constă într-un interviu, având la bază cererea scrisă a acestora și verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
a) Are vârsta legală de 15 ani. Tinerii sub 15 ani pot participa la activități cu rol educativ în domeniul voluntariatului, sub îndrumarea voluntarilor deja înregistrați;
b) Are capacitatea deplină de exercițiu;
c) Cunoaște limba română vorbit și citit;
d) Are o stare de sănătate corespunzătoare activităților de voluntariat propuse de organizația-gazdă, probată prin certificatul medical sau alt document;
e) Nu a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorităților, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, dovedit prin cazier judiciar (obținerea lui nu implică niciun cost pentru voluntar și poate fi obținut la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba - Serviciul Cazier Judiciar Statistică al Evidențe Operative)".
Art. III. Restul prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat, aprobat prin Hotărârea nr. 269/2022 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, rămân neschimbate.
Art. IV. Prezenta hotărâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. V. Hotărârea se va comunica către:
- Primarul municipiului Alba Iulia
- Instituția Prefectului - Județul Alba
- Compartimentul relații internaționale, parteneriate și inovare urbană