ANEXA NR. 2 la hotărârea nr. 389 din 26.11.2025



NOTA DE FUNDAMENTARE

REALIZAREA INFRASTRUCTURII PENTRU BICICLETE ÎN MUNICIPIUL

ALBA IULIA – ZONA MANUT

și participarea la Programul National de Redresare și Reziliență, Componenta 10- Fondul local




1.DESCRIEREA PE SCURT A SITUATIEI ACTUALE

      Traficul motorizat existent în Municipiul Alba Iulia, inclusiv în localitatile apartinatoare municipiului  are un impact negativ asupra mediului si a sănătății rezidenților locali. Municipiul Alba Iulia, la fel ca celelalte localități ale Romaniei, se află în contextul determinat  de avansarea urbanizării, bugetul local limitat, influenta poluării asupra schimbărilor climatice, ceea ce conduce spre căutarea alternativelor la combustibilii fosili și alte resurse limitate, precum si folosirea unei game largde măsuri și strategii interconectate pentru a face față cererii crescute de mobilitate, dorind să  dezvolte în același timp un sistem de mobilitate rezistent, care să poată face față provocărilor viitoare. Peisajul urban, compatibilitatea de mediu și socială sunt aspecte vitale care sunt, de asemenea,  reflectate.

     Până la această dată Municipiul Alba Iulia a realizat   piste destinate bicicliștilor in zona Valea Popii – Mamut – 5,5 km, pe Dn74 str.Calea Moților - Zlatnei (de la mag.Kaufland până la ieșirea din cartierul Micești) – 3,3 km, pe DN1-E81 – strada Al.I.Cuza – 2,76 km, pe  strada Brândușei – Pâclișa – 2,52 km, santurile Cetatii – 3 km, pe str. Cetății și Crișan – 0,7km,  str. Aurel Vlaicu – 0,5km si str.Toporașilor – 0,5 km, strada Viilor în lungime de 1,15 km. totalizând o lungime de 16,93 km      

      La aceasta data se află în execuție pista de biciclete din cadrul proiectului  ” Reabilitare infrastructura  retea majora de transport lotul I -respectiv:Regimentul V Vânători,  b-dul Ferdinand, str. I.C.Bratianu, str. Ardealului, b-dul Tudor  Vladimirescu” si ”Reabilitare infrastructura  retea  majora de transport lotul  II- respectiv b-dul Republicii, b-dul Revolutiei, str.Nicolae Grigorescu, b-dul Incoronarii” in lungime de 16 km este in curs de elaborare documentația tehnică – faza PT. Lungimea totală a retelei de cicliști aflată în implementare este de 17,15 km.     

      Sunt intocmite documentatii DALI/SF pentru modernizarea străzilor care includ si amenajare de piste biciclete. Astfel proiectul  ”Reabilitare infrastructura retea       majora de transport lotul 3- strazile: Tache Ionescu, str. Octavian Goga, str. Decebal, str. Calea Motilor, b-dul Horea, str. Closca, str. Vasile Goldis, b-dul 1 Decembrie 1918” are prevăzuta o lungime de 4,73 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 1 – Alcala de Henares, Gârda, Calistrat Hogaș,  Albac” ” are prevăzuta o lungime de 3,65 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 2 - Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Sliven, Alessandria, Viadana, Nazareth Illit” are prevăzuta o lungime de 4,83 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 3 – str. Emil Racoviță” are prevăzuta o lungime de 1,78  km pista biciclete. Lungimea totală a pistei de biciclete aflată ca propunere este de 11,34 km.

AMPLASAMENT:

    MUNICIPIUL ALBA IULIA

 SITUATIA JURIDICA:

      Proprietar : Municipiul Alba Iulia-DOMENIUL PUBLIC

  ENTITATEA ACHIZITOARE:MUNICIPIUL ALBA IULIA

 ORDONATOR DE CREDITE: PRIMARIA MUNICIPIULUI ALBA IULIA

 2.NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA INVESTITIEI PENTRU CARE SE APLICA

Municipiul Alba Iulia are in prezent o populatie de apx. 75 000 locuitori.

Construirea pistelor de biciclete in municipiu este o necesitate pentru cetatenii municipiului odata cu cresterea numarului de masini detinute de catatenii si  persoanele juridice  din municipiu, capacitatea  maxima de circulatie rutiera posibila (cf Legii nr.49/1998) a multor strazi principale din oraș a fost depasita.

     Capacitatea de parcare  disponibila  este si ea insuficienta ceea ce determina o indisciplina tot mai accentuata a conducatorilor auto.

     Continuitatea trotuarelor este intrerupta de parcarea ilegala sau latimea insuficienta, astfel fiind afectata  circulatia pietonilor 

     Deplasarea populatiei pe distante mici in interiorul orasului cat si spre localitatile invecinate orasului fara mijloace auto  este descurajatoare datorita lipsei pistelor de biciclisti.

     Municipiul Alba Iulia dispune de  conditii geografice  si climatice  deosebit de favorabile   pentru incurajarea  circulatiei cu bicicleta.

      Daca circulatia cu bicicleta  ar deveni o prioritate si o realitate comparabila cu situatia din orasele occidentale,  minicipiul nostru ar deveni mult mai prietenos  si mai atractiv pentru turisti si pentru majoritatea localnicilor, chiar daca nu ar fi pentru inceput si spre satisfactia  unei minoritati de soferi.

      Bicicleta trebuie percepută ca un mijloc de transport alternativ menit sa reduca  aglomeratia in trafic si sa contribuie la imbunatatirea calitatii mediului;

Principalele probleme care vor fi rezolvate prin realizarea pistelor de biciclete sunt:

-situatia generala  existenta privind circulatia autovehicolelor  si a pietonilor  in Municipiul Alba Iulia;

-situatia spatiilor de parcare;

- situatia infrastructurii rutiere;

     3.CORELAREA CU PROIECTE  DEJA IMPLEMENTATE LA NIVEL LOCAL

      Municipiul Alba Iulia are una dintre cele mai spectaculoase piste de biciclete din România pe care împătimiții acestui sport o numesc „Transalpina de Mamut”. Această pistă   trece prin  pădurea de pe Dealul Mamut și face legatura  intre  localitatile Micești și Pâclișa care apartin  municipiului Alba Iulia. Această pistă a fost realizată în 2014, cu bani proveniți din fonduri europene și de la administrația locală, este asfaltată, cu doua benzi, având  o lungime de aproximativ 4,5 kilometri dinspre Micesti spre Paclișa, dar nu este amenajata  până în localitatea Paclisa, drept pentru care  este necesara continuarea amenajarii acestei piste de biciclete, astfel incat distanta dintre cele două localitati sa poata fi parcursa în intregime pe pista de biciclete amenajata.

      Acest proiect urmareste  conectarea zonelor suburbane ale municipiului si dezvoltarea cicloturismului  in zona de agrement Mamut-Parcul dendrologic.

        In SIDU este prevazut proiectul : Finalizarea parcului de aventură Mamut .

      4.CORELAREA CU PROIECTE ÎN CURS DE IMPLEMENTARE DE LA NIVEL LOCAL

      Municipiul Alba Iulia urmăreste realizarea unei rețele de piste de biciclete care să permită cetățenilor municipiului  sa circule cu bicicleta pe o rețea continua. Astfel in SIDU este  prevazut proiectul „ Amenajare piste de biciclete în Cetatea Alba Carolina și în zonele de agrement ale orașului”, iar in cadrul POR 2014-2020 se afla in implementare proiectul   Reabilitare infrastructura  retea  majora de transport lotul I -respectiv:Regimentul V Vânători, b-dul Ferdinand, str. I.C.Bratianu, str. Ardealului, b-dul Tudor Vladimirescu si Reabilitare infrastructura  retea  majora de transport lotul  II- respectiv b-dul Republicii, b-dul Revolutiei, str.Nicolae Grigorescu, b-dul Incoronarii in lungime de 16 km este in curs de elaborare documentația tehnică – faza PT. Lungimea totală a retelei de cicliști aflată în implementare este de 17,15 km

      La această dată sunt intocmite documentatii DALI/SF pentru modernizarea străzilor  care includ si amenajare de piste biciclete. Astfel proiectul  ”Reabilitare infrastructura retea majora de transport lotul 3- strazile: Tache Ionescu, str. Octavian Goga,str. Decebal,  str. Calea Motilor, b-dul Horea, str. Closca, str. Vasile Goldis, b-dul 1 Decembrie 1918” are prevăzuta o lungime de 4,73 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 1 – Alcala de Henares, Gârda, Calistrat Hogaș,  Albac” ” are prevăzuta o lungime de 3,65 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 2 - Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Sliven, Alessandria, Viadana, Nazareth Illit” are prevăzuta o lungime de 4,83 km pista biciclete. Proiectul ”Modernizare străzi zone de dezvoltare municipiul Alba Iulia Lot 3 – str. Emil Racoviță” are prevăzuta o lungime de 1,78  km pista biciclete. Lungimea totală a pistei  de biciclete aflată ca propunere este de 11,34 km.

      5.CORELAREA CU CELELALTE PROIECTE CARE SE APLICA LA FINANTARE

„Instalarea unui sistem de supraveghere video integrat și inteligent la nivelul stațiilor de transport public local de pe raza municipiului Alba Iulia„  propus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 10 Fondul Local, sub investiția I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/Alte infrastructuri TIC(sisteme inteligente de management urban/local)

Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de vehicule nepoluante și stații de încărcare” propus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 10 Fondul Local, sub investiția I.1.1 Înnoirea parcului de vehicole destinate transportului public (Achiziția de vehicole nepoluante) în parteneriat cu comuna Ciugud.

      6.EFECTUL POZITIV PREVIZIONAT PRIN REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTITII

- O infrastructură reală (eficientă şi sigură) pentru biciclete va atrage mai mulţi oameni să folosească acest mijloc de deplasare;

Existenţa mai multor biciclişti în trafic înseamnă că sunt mai puţini oameni în transportul în comun (deci autobuze mai puţin aglomeratemetrou mai puţin aglomerat etc)

-Existenţa mai multor biciclişti în trafic înseamnă că sunt mai puţine maşini în trafic (mulţi dintre ei poate au maşină dar au ales să o lase acasă) – deci rezultă un trafic descongestionat, liber şi înseamnă mai puţină poluare;

-Mai mulţi oameni pe biciclete înseamnă mai mulţi oameni care fac mişcare, înseamnă oameni mai “în formă” (fit) şi mai sănătoşi; deci mai puţini bani daţi pe produse pentru slăbit şi pentru medicamente;

-Folosirea bicicletei într-un mediu nepoluat  ajută oamenii să-și oxigeneze creierul şi să se mențină sănătoși;

-Folosirea bicicletei pentru deplasare   ajută populatia la economisirea de  bani si investirea lor in alte scopuri.

      7.MODUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR AFERENTE INVESTIȚIILOR

-Municipiul Alba Iulia va realiza investitia pe domeniul public al municipiului si va suporta cofinantarea necesara,

-Investiția susține mobilitatea urbană verde prin realizarea/modernizarea infrastructurii pentru biciclete ,

-Investiția va contribui la limitarea poluării din municipiiul Alba Iulia si localitatile apartinatoare, la evitarea blocajelor din trafic și la creșterea rezilienței populației, fiind promovat un mod sănătos de transport. De asemenea, prin crearea unor infrastructuri dedicate, se va asigura o creștere a siguranței în trafic, fiind separate fluxurile ciclabile de cele pietonale sau auto,

-Pista de biciclete va respecta cerințele generale de calitate a infrastructurii pentru biciclete si trotinete electrice in vederea asigurarii viabilitatii acesteia,

     - Investitia este aliniata Planului General de Urbanism, Planului de Mobilitate Urbana si Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbana aprobate si are 1599 ml = 1.599 km.

8.DESCRIEREA PROCESULUI DE IMPLEMENTARE

      Municipiul Alba Iulia a intocmit studiul de fezabilitate pentru prelungirea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut, Alba Iulia prin achizitionarea unui contract de prestare servicii privind proiectarea - faza SF, a realizat achiziția pentru atribuirea contractului de proiectere și execuție lucrări, iar dupa aprobarea in consiliul local a noilor indicatorilor de proiect se va emite ordinul proiectare și execuție lucrări.

      Atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrari pentru  amenajarea infrastructurii pentru biciclete s-a facut cu respectarea Legii achizițiilor publice nr. 98/2016, in baza Studiului de fezabilitate.

      9.Alte informații

     În cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Alba Iulia actualizat 2022 se identifică cu existența preocupărilor pentru crearea unei rețele destinate circulației bicicletelor (lungime de aproximativ 32 km).




PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                            CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

          Consilier                                    SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA,

  Cornel-Stelian SANDU                                             Marcel-Valerian JELER