Art.1. (1) Aprobă asocierea dintre Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud la constituirea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate denumită "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA ".
(2) Aprobă contribuția municipiului Alba Iulia la patrimoniul inițial al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ TRANSPORT ALBA" în sumă de 1.000 lei.
Art.2. Aprobă Statutul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA", conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Împuternicește Primarul municipiului Alba Iulia să semneze, in numele și pe seama municipiului Alba Iulia, Statutul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA" și toate documentele necesare înființării asociației.
Art.4. (1) Aprobă darea în folosinţă gratuită către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA", pe toată durata existenței acesteia, a unui spațiu situat în incinta clădirii ce adăpostește sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, proprietate publică a municipiului Alba Iulia, situată în Alba Iulia pe str.Calea Moților, nr.5A, înscrisă în CF nr.89587-C1-U3 Alba Iulia, cu nr.top.2040/12/I, cu suprafață construită de 3.359 mp, având cod de clasificare 1.6.4. și valoarea de inventar de 12.983.417,41 lei, în scopul amenajării ca sediu al societății.
(2) Stabileşte sediul social al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA" în spaţiul precizat la alin.1.
(3) Predarea spațiului către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA" se va face în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri prin proces-verbal de predare-primire.
(4) Comodantul Municipiul Alba Iulia are următoarele obligații:
a) să verifice modul în care sunt respectate condițiile de folosință stabilite prin prezenta hotărâre și prin lege;
b) să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune.
(5) Comodatarul Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA" are următoarele obligații:
a) să folosească bunul potrivit destinației în vederea căreia i-a fost acordată folosința gratuită;
b) să permită accesul reprezentanților Consiliului Local al municipiului Alba Iulia și/sau ai Primăriei municipiului Alba Iulia pentru efectuarea controlului asupra bunului;
c) să nu modifice bunul, în parte sau în integralitatea lui fără acordul comodantului și fără obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
d) la încetarea folosinței gratuite în orice mod, să restituie bunul cel puțin în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a degradat din cauza vechimii, cu toate investițiile realizate de comodatar, care rămân în proprietatea comodantului cu titlu gratuit și liber de orice sarcini;
(6) Folosința gratuită dobândită în baza prezentei hotărâri nu poate fi transmisă nici oneros nici cu titlu gratuit, unei alte persoane fizice sau juridice.
(7) Titularul dreptului de folosință gratuită are obligația să informeze Consiliul Local al municipiului Alba Iulia cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.
(8)Toate cheltuielile privind întreținerea și funcționarea bunului (energie electrică, gaze naturale, apă-canal, lucrări de întreținere și reparații, etc.), precum și plata taxelor și impozitelor aferente spațiului transmis în folosință gratuită, dacă este cazul, revin Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA", corespunzător cotei-părți din clădire pe care o deține în folosință gratuită.
(9) În caz de nerespectare a obligațiilor care revin titularului dreptului de folosință gratuită, stabilite în baza prezentei hotărâri și a legislației în vigoare, acesta vă răspunde material, contravențional sau penal, după caz, potrivit legii.
Art.5. Primarul Municipiului Alba Iulia este reprezentantul de drept al Municipiului Alba Iulia în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "ASOCIAȚIA METROPOLITANĂ DE TRANSPORT ALBA".
Art.6. Primarul municipiului Alba Iulia, Direcția Cheltuieli – Compatiment monitorizare, transport, liberă inițiativă din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.7. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică către :
- Primarul municipiului Alba Iulia
- Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
- Direcția cheltuieli – Compartiment Monitorizare, Transport, liberă inițiativă
- Serviciul contracte, patrimoniu