România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Referat de aprobare

Nr. 123264/27.10.2023


privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2024


Începand cu data de 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare noul Cod fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015. Tot de la 1 ianuarie 2016 a fost abrogată Legea nr. 571/2003.

Principalele modificări aduse de noul Cod fiscal:

S-a introdus anualitatea plății impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și impozitului pe mijloacele de transport, în sensul că impozitul este datorat pe întregul an fiscal de cel care are în proprietate bunul respectiv la data de 31 decembrie a anului anterior, chiar dacă bunul din proprietate este înstrainat în anul fiscal curent. De asemenea, în cazul dobândirii unui bun în cursul anului fiscal impozitul aferent se va datora începand cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

În ceea ce priveste impozitul pe clădiri, acesta va fi stabilit în funcție de destinația clădirii: rezidențială, nerezidențială sau mixtă.

Prin clădire rezidențială se înțelege construcție alcatuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependințele, dotările și utilitațile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

Clădire nerezidențială: orice clădire care nu este rezidențială.

Clădire cu destinația mixtă – clădire folosită atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial.

S-a eliminat impozitarea suplimentară a celor care dețin mai multe clădiri.

În ceea ce privește impozitul pe teren precizez că au fost introduse limite minime si maxime pe ranguri de localitați și zone.

Impozitele și taxele pe anul 2024 sunt actualizate conform modificărilor legislative intervenite și aplicabile până la data întocmirii proiectului de hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2024.

La calcularea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul 2024 se vor avea în vedere dispozițiile art. 491 alin. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

În conformitate cu prevederile art. 491 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”.

În alineatul 2 al aceluiași articol se menționează că „Sumele indexate conform alin. (1) şi (1^1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor”.

Pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a comunicat că rata inflației pentru anul 2022 este de 13,8%.

În acest sens Consiliul local al municipiului Alba Iulia a adoptat Hotărârea nr. 169/2023.

În conformitate cu prevederile art. 1 din HCL nr. 169/2023 „Pentru anul fiscal 2024 orice impozit sau orice taxă locală, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei sume în lei și care constituie venit la bugetul local al municipiului Alba Iulia se indexează cu rata inflației pe anul 2022, respectiv 13,8% aplicată la impozitele și taxele locale stabilite în anul fiscal 2023”.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din HCL nr. 169/2023 „Prin excepţie de la prevederile art. 1, sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”.

De asemenea, în art. 3 din HCL nr. 169/2023 se stabilește că „În hotărârea privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe,  taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2024, orice impozite sau orice taxe locale, care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei sume în lei și care constituie venit la bugetul local al municipiului Alba Iulia, vor fi calculate ținându-se cont de rata inflației pe anul 2022, respectiv 13,8% aplicată la impozitele și taxele locale stabilite în anul fiscal 2023. În cazul sumelor menționate în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică dispozițiile art. 2”.

Competența adoptării hotărârii privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2024 revine Consiliului local al municipiului Alba Iulia conform dispozițiilorart. 87 alin. (3), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. c) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele menționate a fost întocmit proiectul de hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenzile aplicabile în anul 2024 pe care îl propun spre dezbatere și aprobare Consiliului local al municipiului Alba Iulia.




PRIMAR,

GABRIEL CODRU PLEȘA


_____________________