Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 531 / 06.12.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului etapizat „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens- cofinanțare, cheltuieli neeligibile

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 531 din 06.12.2023

privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului etapizat „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens- cofinanțare, cheltuieli neeligibile

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile Legii nr. 368/2022  a Bugetului de stat pe anul 2023, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Prevederile OUG nr. 36/ 2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Prevederile Instrucţiunii nr. 207/31.10.2023 Acțiuni AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020 emisă de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management Programul Operațional Regional 2014-2020;

Ținând cont de:

  1.  Referatul de aprobare nr. 139712/04.12.2023 al Primarului municipiului Alba Iulia; 
  2.  Raportul de specialitate  nr. 140806 / 06.12.2023 al Managerului public și Serviciului investiții și lucrări publice din cadrul Direcției tehnice, dezvoltare din aparatul de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia;
  3. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local  de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ ;
  4. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 531/06.12.2023 inițiat de Primarul municipiului Alab Iulia; 
  5. Prevederile Hotărârii nr. 315/2019 a Consiliului local privind aprobarea proiectului „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Contractul de finanţare nr. 5068/25.02.2020 pentru proiectul „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, cu modificările şi completările ulterioare;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 129(2) lit. ”b” din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Se aprobă implementarea etapei a II-a a proiectului „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, a cheltuielilor legate de proiect prin modificarea prevederilor Contractului de finanțare cu nr. 5068/25.02.2020, ca proiect etapizat prin semnarea unui Contract de finanțare pentru etapa II, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, cu termen de finalizare până în data de 31.12.2024, în scopul finalizării integrale a proiectului cu menținerea indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor așa cum sunt prevăzute în Cererea de finanțare și Contractul de Finanțare nr. 5068/25.02.2020, în conformitate cu OUG. 36/2023, privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 și a instrucțiunii AMPOR nr. 207/31.10.2023.

Art.2 Se aprobă continuarea implementării activităților proiectului și cheltuielile eligibile și neeligibile necesare pentru finalizarea proiectului în etapa II, în scopul realizării integrale a acestora, a atingerii indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse și asigurării funcționalității proiectului până la termenul aprobat în acest sens la nivelul contractului de finanțare prin Programul  „Regiunea Centru” 2021-2027, prin alocarea fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Alba Iulia.

Art.3 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, în etapa a II-a, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, în scopul finalizării integrale.

Art.4 Se aprobă obligațiile Municipiului Alba Iulia, în calitate de Beneficiar al proiectului cu titlul „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328, finanțat în cadrul POR 2014-2020, Contract de finanțare nr. 5068/25.02.2020, în contextul încadrării sale ca proiect etapizat, potrivit prevederilor OUG 36/2023.

Art.5 Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării etapei II a proiectului „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 1”, Cod proiect: 125328 pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Alba Iulia.

Art.6 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării etapei II a proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din fonduri nerambursabile din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027.

Art.7 Prezenta  hotarăre poate fi contestată conform Legii nr. 554/2004  privind  contenciosul – administrativ, cu modificarile  si completarile  ulterioare.   

Art.8 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Alba Iulia.

Art.9 Hotărârea se comunică:

- Primarului Municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului  - Judeţului Alba

- Managerului public

- Compartimentului relatii internationale, parteneriate si inovare urbana

- Direcției tehnice, dezvoltare

- Direcției cheltuieli





INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi