Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 120 / 18.03.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea standardului de cost pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, începând cu luna mai 2024

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 120 din 18.03.2024

privind aprobarea standardului de cost pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, începând cu luna mai 2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art.2, art.3, art. 58, art.59 și ale art.112 alin.3 lit. m) din Legea nr. 292/2011-Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile art.1, art.12, ale art.12˄1 și ale 51 lit. c din Ordonanța nr.68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Prevederile Anexei nr. 5 din Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Prevederile Hotărârii nr. 355/2019 a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia privind aprobarea standardului de cost pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 32029/18.03.2024 al Primarului municipiului Alba Iulia;
  2. Raportul de specialitate nr. 32105/18.03.2024 al Direcției de Asistență Socială din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia;
  3. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, servicii publice şi comerţ;
  4. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului;
  5. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 120/18.03.2024 inițiat de Primatul municipiului Alba Iulia;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) coroborat cu alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Se aprobă standardul de cost pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, în cuantum de 50 lei/beneficiar/zi X 365 zile, începând cu  luna mai 2024, pentru un număr maxim de 20 beneficiari/zi.

Art.2 Standardul de cost constituie criteriul în baza căruia se finanțează/contractează serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte.

Art.3 Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 355/2019 își încetează aplicabilitatea cu data 01.05.2024.

Art.4 Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5 Direcția de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia  va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.6 Hotărârea se comunică către:

- Instituția Prefectului-Județul Alba

- Direcția de Asistenţă Socială

- Direcţia Cheltuieli

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Rezultate voturi