la proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale din municipiul Alba Iulia, pentru lista de priorități pe anul 2025
Art. 43 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede:
”Locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condiţiile prevederilor prezentului capitol, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptăţite.”
Prin HCL nr.339/2023 s-au stabilit criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru lista de priorități pe anul 2024, iar pentru lista de priorități pe anul 2025 se propune aprobarea criteriilor modificate, având în vedere funcționalitatea acestora.Astfel pentru anul 2025 , propunem o raportare strictă a condițiilor specificate în lege conform Hotărârii Nr. 1275/2000 din 7 decembrie 2000privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996 la art.21 se specifică„ În cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere:
a) condiţiile de locuit ale solicitanţilor;
b) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii;
c) starea sănătăţii solicitanţilor sau a unor membri ai familiilor acestora;
d) apartenenţa solicitanţilor la un grup vulnerabil, definit potrivit Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, expuşi riscului de excluziune socială şi marginalizare;
e) vechimea cererilor.” și propunem în anexă punctarea pentru nouă Categorii de persoane în ordinea de prioritate conferită de lege și 5 criterii generale. Pentru cererile cu punctaj identic propunem criterii de departajare.
Contractele de închiriere au fost încheiate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 privind locuinţele, pentru o perioadă de 5 ani. Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 44 din Legea 114/1996 privind locuinţele, republicată şi actualizată, perioada de valabilitate a contractelor de închiriere a locuinţelor sociale poate fi prelungită la solicitarea beneficiarilor de locuinţă, pe baza declaraţiilor de venit şi a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale. Compartimentul Elaborare Contracte, Domeniul Public și Privat solicită persoanei/familiei care a primit repartiție în locuința socială, pe lângă documentele prevăzute la art. 23 din H.G.R. nr. 1275/2000 cu modificările și completările ulterioare și obligația prezentării certificatului de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale, anterior încheierii contractului de închiriere și anual (când se recalculează chiria). Motivație: s-a constatat că persoana/familia care a primit locuință achită obligațiile de plată față de bugetul local doar când solicită o altă locuință socială (când expiră contractele de închiriere) și nu anunță când dobândesc o altă locuință.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem spre analiză și dezbatere Proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale din municipiul Alba Iulia, pentru lista de priorități pe anul 2025.