România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 102529 / 13.09.2024

Raport Serviciul Public Comunitar pentru Cadastru și Agricultură


      Având în vedere cererea înregistrată la Primăria  municipiului Alba Iulia cu nr. 98835/04.09.2024, depusă de Ciugudean Maria și Bumbu Marius prin proiectul de hotărâre supus spre dezbatere Consiliului Local al municipiului Alba Iulia se propune aprobarea preluării și înscrierii dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia – domeniul privat a imobilelor (teren)  situate în Alba Iulia, constând din imobilul înscris în CF nr.113414 cu nr.cad. 113414 (2714/1/2/1/10, 2714/1/2/2/10)  în suprafată 72 mp (arabil) și CF nr.109456 cu nr.cad. 109456 (2714/1/2/1/9, 2714/1/2/2/9)  în suprafată 72 mp (arabil)  aferent străzii  Negrileasa.

       Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia cu nr. 98835/04.09.2024 se comunică faptul ca s-a renunțat la dreptul de proprietate asupra imobilelor (teren) situate în Alba Iulia strada Negrileasa, înscrise în CF nr. 113414 Alba Iulia, cu nr. cad. 113414 (nr. top.2714/1/2/1/10, 2714/1/2/2/10), având categoria de folosință arabil, în suprafață de 72 mp și CF nr. 109456 Alba Iulia, cu nr. cad. 109456 (nr. top.2714/1/2/1/9, 2714/1/2/2/9), având categoria de folosință arabil, în suprafață de 72 mp, prin Declaraţiile de renunțare la dreptul de proprietate autentificate sub nr. 3062/25.09.2020 și nr.3071/25.09.2020 de către notar public Teodorescu Dan. 

      În urma verificărilor propun a se solicita Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba – Secţia Carte Funciară înscrierea dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia - domeniul privat asupra imobilelor mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 562 alin. (2), coroborat cu art. 889 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

   Pentru o mai bună edificare a dumneavoastră, reproducem mai jos cele două dispoziții legale mai sus amintite:

ART. 562

Stingerea dreptului de proprietate

(2) Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunţa, prin declaraţie autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiţiile legii, a declaraţiei de renunţare.

ART. 889

Renunţarea la dreptul de proprietate

(1) Proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului.

(2) În acest caz, comuna, oraşul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.

La elaborarea proiectului de hotărâre s-au mai avut în vedere prevederile art.553 alin. (2),  art. 562 alin (2) coroborate cu prevederile articolului 889 alin (1) si alin (2) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.129 alin.(14) , art.139 alin.(2) şi ale art.196 alin.(1) lit.”a” și ale art. 354 din din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificat și completat, Ordinul nr.600/2023 al Directorului General al ANCPI.