al proiectului de hotărâre privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” domnului dr. ing. cosmonaut general-locotenent (ret.) Dumitru-Dorin Prunariu
I. Expunere de motive
Proiectul de act administrativ inițiat vizează conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” domnului dr. ing. cosmonaut general-locotenent (ret.) Dumitru-Dorin Prunariu.
II. Descrierea situației actuale
Titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de către Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
Prin adresa Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 72405/25.06.2024, domnul dr. ing. cosmonaut general-locotenent (ret.) Dumitru-Dorin Prunariu este propus pentru acordarea titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”.
PRUNARIU DUMITRU-DORIN s-a născut la 27 septembrie 1952 în Braşov și este dr. inginer, cosmonaut, general-locotenent (ret.).
Absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială a Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti în anul 1976, Dumitru-Dorin Prunariu a devenit în anul 1981 primul cetăţean român care a efectuat un zbor cosmic şi cel de-al 103-lea în lume, după absolvirea cu cele mai înalte calificative a cursurilor de trei ani ale Centrului de Pregătire a Cosmonauţilor ”Iuri Gagarin” din Orăşelul Stelar din Rusia. Zborul a fost efectuat la bordul navei spaţiale SOYUZ-40 ca şi al statiei orbitale SALIUT-6, alături de cosmonauţi ruşi, în cadrul programului internaţional INTERCOSMOS. Experienţa zborului cosmic i-a relevat cosmonautului român, după cum remarca el însuşi mai târziu, faptul că “planeta noastră este o mică părticică a marelui UNIVERS în care evoluăm, vulnerabilă, şi în acelaşi timp singura noastră casă”. După încheierea cu succes a misiunii sale spaţiale Dumitru-Dorin Prunariu a continuat activitatea profesional-ştiinţifică începută şi chiar a amplificat-o prin desfăşurarea activităţii sale de cercetare doctorală la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. În anul 1999 și-a susținut teza de doctorat cu titlu Mișcarea perturbată a satelitului artificial al Pământului, devenind doctor în ştiinte tehnice în specialitatea dinamica zborului aerospaţial.
Activitatea profesional-ştiinţifică a cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu a continuat la cele mai înalte cote, fiind autor a peste 40 de lucrări ştiinţifice, cărţi şi articole apărute în reviste de specialitate, persoana şi activitatea lui fiind premiate cu diferite ocazii şi la diferite niveluri. Se menţionează faptul că din anul 1992 reprezintă statul Român la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, COPUOS, devenind președinte al Subcomitetului Științific și Tehnic al acestui comitet în perioada 2004-2006 si presedinte al intregului comitet în perioada 2010-2012. În anul 1995 D. Prunariu a devenit vice-președinte al Fundației EURISC, iar în perioada 1998-2004 a fost Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ROSA. Ca urmare a multiplelor activităţi şi reprezentări internaţionale este numit în 2004 Ambasador Extraordinar și Plenipotenţial al României în Federaţia Rusă, iar în perioada 2002-2010 preia funcţia de Profesor asociat pentru geopolitică şi spaţiul cosmic la cursul de masterat al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În perioada 2006-2008 deţine funcţia de Director al Oficiului Român pentru Știinţă şi Tehnologie de pe lângă Comisia Europeană de la Bruxelles, iar în perioada 2008-2012 funcţia de Preşedinte al Consiliului Științific al Agenţiei Spaţiale Române. În perioada 2010-2016 a fost preşedinte ales al Filialei Europene a Asociaţiei Exploratorilor Spațiului Cosmic și în perioada 2011-2014 al întregii asociații. Din anul 2012 este reprezentantul României în Comitetul de Relații Internaţionale al Agenţiei Spaţiale Europene, ESA și în perioada 2014-2017 este vicepreședinte al acestui Comitet. În perioada 2012-2013 face parte din Grupul de Experți Guvernamentali organizat conform Rezoluției Adunării Generale al ONU nr. 65/68 pentru elaborarea studiului internaţional privind măsurile de transparență și de creștere a încrederii în domeniul activităților cosmice.
De remarcat este faptul că din anul 2013 Dumitru-Dorin Prunariu este președintele asociației ROMSPACE-Asociația Română pentru Tehnologie și Industrie Spațială. De asemenea în perioada 2014-2016 a făcut parte din grupul de lucru al Institutului European pentru Studii Strategice, EUISS pentru elaborarea studiului “Space Security for Europe” pentru Comisia Europeană. Se mai menționează faptul că Dumitru-Dorin Prunariu este vice-președinte al Consiliului de Administrație al Fundației Asteroid, înregistrată în Luxemburg, ca și consilier special al Asociației “Moon Village”, înregistrată în Viena. Se mai menţionează faptul că în iunie 2018 a fost ales vice-președinte al Grupului de Lucru al Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, COPUOS, privind elaborarea Agendei Spațiale 2030, ca un efort internațional multidisciplinar pentru a capitaliza potențialul imens și beneficiile spațiului cosmic pentru asigurarea dezvoltării durabile a planetei Pământ. Tot in 2018 Prunariu a fost numit membru în Grupul de Experți Guvernamentali ai Conferinței pentru Dezarmare a ONU privind elaborarea de măsuri practice suplimentare pentru prevenirea unei curse a înarmărilor în spațiul cosmic.
În această succintă prezentare a activităților naţionale și internaționale ale unicului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu se specifică și faptul că din anul 2011 este membru de onoare al Academiei Române, membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române și președinte al acesteia din 2015, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, fiind și membru în consiliul de conducere. De asemenea este și membru al Academiei Europene pentru Ştiinte și Arte cu sediul la Salzburg.
Ca o recunoastere a meritelor sale în promovarea internationala a studiului asteroizilor cu potential de impact cu Terra și implicarea pe aceasta linie în activitatea mai multor institutii, inclusiv la nivel ONU, în anul 2017, Uniunea Astronomica Internationala a decis ca numele lui Dumitru Prunariu sa fie dat unui asteroid din centura principala de asteroizi a Sistemului Solar, asteroidul numindu-se „10707 Prunariu”.
Colaborarea de succes pe plan știinţific cu mediul academic al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost încununată de succes în anul 2017 și în anul 2021 cu premii I pentru lucrări știinţifice comune, contribuind cu aceasta la creşterea renumelui şi prestigiului, nu doar a Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ci implicit şi a Municipiului Alba Iulia.
Pentru activitatea deosebit de intensă şi totodată meritorie a unicului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu înspre creşterea renumelui şi prestigiului Oraşului nostru al Unirii, propun acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al Municipiului Alba Iulia” unicului cosmonaut român, domnului dr. inginer cosmonaut general-locotenent (ret.) Dumitru-Dorin Prunariu.
III. Baza legală
Regulamentul de conferire a titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” aprobat prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 52/2021;
art. 104 alin. (1) lit. e) coroborat cu lit. p) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
art. 129 alin. (13), ale art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
IV. Avize necesare
Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere şi aprobare, în proxima şedinţă ordinară a Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi propuse de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, în condiţiile legii, iniţiez prezentul proiect de hotărâre.
Primar
Pleșa Gabriel Codru