al proiectului de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor,
începând cu luna ianuarie 2025
I. Expunere de motive
Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite care conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, gestionând resursele financiare și cele umane raportat la obligațiile bugetare asumate.
Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.
Proiectul de act administrativ inițiat vizează stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, începând cu luna ianuarie 2025.
Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice reglementează modul de stabilire a salariilor pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Văzând prevederile HG nr. 1506 din 27.11.2024 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, salariile brute a căror valoare este sub 4.050,00 lei se majorează începând cu data de 01.01.2025.
Văzând prevederile Art. I alin. (1) din OUG 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene: "în anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna noiembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
II. Descrierea situației actuale
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia nr. 466 din 23 decembrie 2024 a fost aprobată salarizarea personalului contractual din cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor, instituție publică de cultură în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
Pentru pozițiile din statul de funcții Supraveghetor muzeu, Controlor bilete, Îngrijitor (debutant) a fost stabilit salariul brut lunar conform cuantumului stabilit prin HG nr. 1506 din 27.11.2024. Majorarea salarială a ținut cont de HG privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.
Pentru poziția din statul de funcții Consilier, funcție preluată prin reorganizare din Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, a fost stabilit salariul brut lunar conform HCL 464 din 23 decembrie 2024.
Pentru celelalte funcții de execuție s-a aplicat o majorare cu 300 lei brut la salariul de bază brut lunar.
III. Reglementări anterioare
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia nr. 466 din 23 decembrie 2024 privind salarizarea personalului contractual din cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor.
IV. Baza legală
- art. 11 și art. 12 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 552 (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 159 și art. 164 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 1506 din 27.11.2024 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
- OUG nr. 156 din 30.12.2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene;
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, potrivit căruia proiectele de hotărâri pot inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni. Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Având în vedere necesitatea conformării la prevederile legale aplicabile, respectiv stabilirea salariilor de bază brute la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna noiembrie 2024, întocmirea deciziilor, actelor adiționale și comunicarea lor în REVISAL, respectiv finalizarea procesului de construcție a bugetului pentru anul 2025, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere și aprobare, în ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
Proiectul de hotărâre se supune dezbaterii și aprobării Consiliului Local pentru salarizarea personalului contractual din Centrul Cultural Palatul Principilor începând cu luna ianuarie 2025, conform Anexei la Proiectul de Hotărâre care a fost elaborată conform prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1506 din 27.11.2024 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și OUG nr. 156 din 30.12.2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
Proiectul de hotărâre a fost înaintat Sindicatului Liber „Solidaritatea” din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia pentru obținerea avizului consultativ.
La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.