România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 28987 / 11.03.2025

Raport Direcția Juridică, Administrație Publică Locală

Văzând prevederile: 

      Art. 12. Preşedintele de şedinţă

      (1) După declararea ca legal constituit, Consiliul Local alege dintre membrii săi, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce şedinţele consiliului şi semnează hotărârile adoptate de acesta. Preşedintele de şedinţă se alege prin vot deschis cu majoritate simplă, prevăzută la art. 5 lit. ee) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

     (2) Alegerea preşedintelui de şedinţă se va realiza, de regulă, în şedinţa privind ceremonia de constituire a Consiliului Local, după declararea ca legal constituit a consiliului.

      (3) Durata mandatului preşedintelui de şedinţă este de  3 luni.

      (4) Consilierul local ales în condiţiile alin.(1) poate fi schimbat din funcţie, la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie, prin hotărâre adoptată cu majoritate absolută.

     (5) În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt preşedinte de şedinţă, prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă, care conduce şedinţa respectivă. Acesta exercită pentru această şedinţă atribuţiile prevăzute de lege pentru preşedintele de şedinţă.

    • art.123 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ: (1) După declararea ca legal constituit, Consiliul local alege dintre membrii  săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, un președinte de ședință, pe o perioada de cel mult 3 luni, care conduce sedințele consiliului și semnează hotărârile adoptate de acesta. ”

Față de cele prezentate mai sus, propunem luarea în dezbatere a proiectului de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă care va conduce lucrările Consiliului local al municipiului Alba Iulia pentru perioada aprilie - iunie 2025.