România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Referat de aprobare

Nr. 31803 din 17.03.2025;



privind MODIFICAREA ANEXEI nr. a REGULAMENTULUI DE OCUPARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI DESFĂȘURARE A COMERȚULUI STRADAL ÎN MUNICIPIUL ALBA IULIA aprobat cu H.C.L. nr. 311 din 2024


I. Expunere de motive

În urma atribuirii prin licitație publică a locațiilor care fac obiectul contractelor de ocupare a domeniului public conform H.C.L. 311 din 2024, s-a constatat în teren necesitatea ajustării amplasamentelor pentru a veni în întâmpinarea comercianților, astfel că prin prezentul proiect se propune:.


APROBAREA modificării anexei nr.2 la REGULAMENTUL DE OCUPARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI DESFĂȘURARE A COMERȚULUI STRADAL ÎN MUNICIPIUL ALBA IULIA aprobat prin Hotărârea nr. 311/ 2024 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, în sensul că se vor reconfigura locațiile nr.2, nr.3, nr.4, nr.5 și nr.6 ( Atelaje rustice pentru alimentație publică) și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre;

II. Descrierea situației actuale

În urma vizitelor în teren s-au descoperit anumite neconcordanțe între situația reală și modul în care fiecare concesionar își poate desfășura activitatea specifică în locația câștigată, astfel pentru a facilita o bună colaborare între administrația publică și mediul antreprenorial se propun reconfigurări minore a următoarelor locații:


pt Locația nr. 2 se propune reconfigurarea geometriei amplasării umbrelelor cu menținerea suprafeței;

pt Locația nr. 3 se propune translatarea suprafeței astfel încât să nu fie afectat mobilierul urban existent pe amplasament;

pt Locația nr. 4 se propune ajustarea astfel încât să nu fie afectat mobilierul urban existent pe amplasament prin diminuare de la S inițial de 110 mp s-a ajuns la S = 98 mp;

pt Locația nr. 5 se propune reconfigurarea cu păstrarea suprafeței inițiale, pentru a veni în întâmpinarea comerciantului care are deja achiziționate elementele de mobilier;

pt Locația nr. 6 se propune reconfigurarea cu păstrarea suprafeței inițiale, în conformitate cu acordul emis de Direcția Județeană Pentru Cultură Alba;

III. Reglementări anterioare

Ocuparea domeniului public a fost reglementată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia nr. 311/2024

IV. Baza legală

Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea nr. 333/2015 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia;

V. Impactul asupra reglementărilor interne în vigoare

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se va înlocui anexa nr. 2 din H.C.L. 311/2024 cu anexa la prezentului proiect de hotărâre.

Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere și aprobare, în proxima ședință a Consiliului Municipiului Alba Iulia.

La redactarea prezentului Referat de Aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni, în condițiile legii, inițiez prezentul proiect de hotărâre.




PRIMAR

PLEȘA GABRIEL CODRU



________________