Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 278 / 18.08.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 278 din 18.08.2025

privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Anexa nr. 1 INSTRUCȚIUNI privind organizarea și funcționarea colegiilor naționale militare aprobată prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.5 din 10 ianuarie 2025 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și funcționarea colegiilor naționale militare, precum și a Statutului elevului de colegiu național militar;
  2. Prevederile art. 97 (1) și (3), art. 98 (1), art. 99 (1) și  (2), art. 178,  art. 180 (1)–(3) și (6) din Anexa la Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Prevederile art.38(1) și (7), ale art.39 din Legea nr. 198/2023 - Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) Referatul de aprobare nr. 96434 /18.08.2025 al Primarului Municipiului Alba Iulia; 

b) Raportul de specialitate nr.96487/18.08.2025 al Compartimentului relații internaționale, parteneriate, inovare urbană, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia; 

c) Adresa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” nr. A3046/13.08.2025, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 96232 din 14.08.2025, cu privire la încheierea unui protocol de colaborare cu Municipiul Alba Iulia;

d) Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, culte, sport, agrement, turism şi protecţia copilului; 

e) Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ; 

f) Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 278/18.08.2025 inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia; 

Luând act de:

  1. Prevederile art.  129  (2) lit. ”e” coroborat cu art.129 (9) lit. ”a” și al art. 139 (3) lit. lit. ”f” din OUG nr. 57 /2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, pe o durată de 10 ani, începând de la data semnării lui de către ambele părţi, în vederea implicării elevilor în activități extrașcolare desfășurate cu sprijinul sau în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.2 Se împuternicește Primarul municipiului Alba Iulia să reprezinte Municipiul Alba Iulia în relația cu Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, să semneze protocolul de colaborare și toate actele ce derivă în urma activităților derulate în baza protocolului.

Art.3 Se mandatează Primarul Municipiului Alba Iulia să numească responsabili pentru derularea și implementarea acțiunilor în parteneriat cu Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, să delege responsabilităţi şi să monitorizeze desfășurarea activităților prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific legislației în vigoare și cu dispoziţiile legale aplicabile.

Art.4 Compartimentul relații internaționale, parteneriate, inovare urbană, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

Art.6  Hotărârea se va comunica către: 

- Primarul municipiului Alba Iulia

- Instituţia Prefectului - Judeţul Alba

- Compartimentul relații internaționale, parteneriate, inovare urbană

- Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi