România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 123056 / 17.10.2025

Referat de aprobare

Legiuitorul definește noțiunea de instituție publică ca fiind o structură funcțională care acționează în regim de putere publică și/sau prestează servicii publice și care este finanțată din venituri bugetare și/sau din venituri proprii, în condițiile legii finanțelor publice.

Conform art. 354 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri, unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.

De asemenea în baza art. 355 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se află în circuitul civil și se supun regulilor prevăzute de art. 553 din Legea 287/2009 Republicată privind Codul Civil, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Astfel, bunurile mobile care alcătuiesc domeniul privat al unităților administrativ teritoriale pot fi donate, potrivit prevederilor Codului Civil.

            Parcul auto al Municipiului Alba Iulia a fost înnoit cu unități electrice și hybrid prin ,,Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi”, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.

            Referitor la autoutilitara marca Dacia Logan, an fabricație 2014 , menționez că bunul mobil se află în proprietatea Municipiului Alba Iulia, are înregistrat un număr considerabil de kilometri, este amortizat integral și îndeplinește normele pentru casare. Pe de altă parte, deși este în stare de funcționare, gradul de depreciere este ridicat și am considerat ca fiind inoportună cheltuiala cu întreținerea și reparația mijlocului de transport.

Caracteristicile tehnice ale autoutilitarei marca Dacia Logan, cu numărul de identificare UU14SDAG450861197, se regăsesc în anexa la prezenta hotărâre.

Având în vedere:

             - Adresa Primăriei municipiului Edineț nr. 792/09.10.2025, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 120171/10.10.2025,

            - Acordul de înfrățire între Municipiul Alba Iulia, Județul Alba din România și Municipiul Edineț, Raion Edineț din Republica Moldova, semnat la data de 01.12.2025,    

      Propun

Luarea în dezbatere și adoptarea de către Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a hotărârii privind retragerea de la casare a unui bun mobil - autoturism, aflat în patrimoniul Municipiului Alba Iulia și donarea acestuia către Primăria municipiului Edineț din Republica Moldova.