Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 441 / 19.12.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea suspendării executării contractului de închiriere nr.35.035/2025 încheiat între Municipiul Alba Iulia și S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L.

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 441 din 19.12.2025

privind aprobarea suspendării executării contractului de închiriere nr.35.035/2025 încheiat între Municipiul Alba Iulia și S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Dispozițiile art. 1803 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 154019/2025 al Primarului municipiului Alba Iulia;
  2. Raportul de specialitate nr. 154066/2025 al Serviciului Contracte, Patrimoniu din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;
  3. Cererea formulată de către S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L., înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.152.052/16.12.2025;
  4. dispozițiile art.V din Contractul de închiriere nr. 35035/2025 încheiat între Municipiul Alba Iulia și S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L., intitulat ”Drepturile și obligațiile părților”, pct.5.1., subpct.5.1.3.
  5. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
  6. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 441/19.12.2025 inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 129 alin. (2) lit. "c" coroborat cu art. 129 alin. (6) lit. ”a” și ale art. 332-art. 347 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Aprobă suspendarea executării contractului de închiriere nr.35.035/2025 încheiat între Municipiul Alba Iulia - în calitate de locator și S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L. - în calitate de locatar, având ca obiect închirierea Spațiului nr.2, situat în Alba Iulia, Cetatea Alba Carolina, la parterul Porții a III-a, pe perioada desfășurării lucrărilor de reparare, restaurare și reabilitare a Porții a III-a desfășurate de locator, fără modificarea clauzelor contractuale privind cuantumul chiriei dau durata contractului.     

Art.2. Pe perioada suspendării executării Contractului nr.35.035/2025, se suspendă de drept obligația de plată a chiriei, fără modificarea cuantumului acesteia, stabilită în urma licitației publice din data de 04.03.2025.

Art.3. Pe perioada suspendării executării Contractului de închiriere nr.35.035/2025, locatarul nu va desfășura nici un fel de activități comerciale în spațiul închiriat.

Art.4. Reluarea activității comerciale, indiferent de stadiul lucrărilor, atrage încetarea de drept a suspendării executării contractului și reluarea obligației de plată a chiriei, conform dispozițiilor contractuale.

Art.5. Suspendarea executării poate fi aprobată o singură dată pe durata de valabilitate a contractului, exclusiv în cazul executării de către locator a unor lucrări ample de renovare sau reabilitare.

Art.6. Direcția tehnică, dezvoltare va comunica Serviciului contracte, patrimoniu data finalizării lucrărilor de reparare, restaurare și reabilitare a Porții a III-a a Cetății Alba Carolina. 

Art.7. Serviciul contracte, patrimoniu și Direcția tehnică, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia vor aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.8. Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.9. Hotărârea se comunică:

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

- Serviciului contracte, patrimoniu

- Direcției venituri

- Direcției tehnică, dezvoltare

- Serviciului informatică, digitalizare și sistem informatic geografic

- S.C.Fabrica de Amintiri S.R.L., din Sat Orlat, Comuna Orlat, nr.824C, jud.Sibiu

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi