I. Expunere de motive:
Proiectul de act administrativ inițiat vizează încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru organizarea etapei naționale a Olimpiadei de Matematica în anul 2026.
II. Descrierea situaţiei actuale:
În baza prevederilot art. 127 lit. „l” din Legea nr. 198/2023 – Legea învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile publice locale: „ l) pot asigura fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale/judeţene/ale municipiului Bucureşti, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, precum şi pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.”
Prin adresa cu nr. 594/16.02.2026, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia cu nr. 18214/16.02.2026, Inspectoratul Școlar Județean Alba solicită autorității publice locale sprijinul în vederea organizării etapei naționale a Olimpiadei de Matematica în perioada 30 martie-03 aprilie 2026, prin alocarea sumei de 50.000,00 lei. Potrivit datelor furnizate la această etapă vor participa aproximativ 420 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ 35 de membrii ai comisiei naționale, evenimentul urmând să se desfășoare pe durata a 4 zile. Pentru buna organizare a competiției sunt necesare resurse financiare destinate acoperirii unor cheltuieli logistice, precum și cazarea și masa participanților ,precum și alte cheltuieli organizatorice.
Conform prevederilor art.129 alin.(2)lit. ,,d” și alin.(7) lit.,,a”din OUG nr.57/2019 privind Codul administrative, : ”(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;
,, (7) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
a) educaţia;”
Față de cele prezentate mai sus, propunem spre analiză și dezbatere Proiectul de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru organizarea etapei naționale a Olimpiadei de Matematica în anul 2026 și alocarea din bugetul local al municipiului Alba Iulia pe anul 2026 a sumei de 50.000,00 lei, reprezentând contribuția municipiului Alba Iulia la organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică.
III. Baza legală:
- Prevederile art.127 lit. ”l” din Legea nr. 198/2023 - Legea învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art.5 alin (3) și art.20 alin (1) lit. ”i” și lit ”j” din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 129 alin. 2 lit.,,d” coroborat cu art.129 alin.7 lit. ,,a”din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Ordinului MEC nr.6727/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şcolare şi a concursurilor şcolare şi a Regulamentului specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educaţie extraşcolară.
IV. Avize necesare
Avizul Comisiei de specialitate al Consiliului Local al municipiului Alba Iulia
Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere şi aprobare, în proxima şedinţă ordinară a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia.
La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completarile ulterioare şi ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art 136 alin 1 din O.U.G nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi propuse de primar, consilieri locali sau de cetățeni, în condițiile legii, inițiez proiectul de hotărâre privind încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru organizarea etapei naționale a Olimpiadei de Matematica în anul 2026 înregistrat cu nr. 76 din 12.03.2026.
Primar
Pleșa Gabriel-Codru