Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 107 / 19.03.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu luna aprilie 2026

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 107 din 19.03.2026

privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu luna aprilie 2026

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 34863/19.03.2026 al Primarului municipiului Alba Iulia;
  2. Raportul de specialitate nr. 34865/19.03.2026 al Direcției de Asistență Socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia;
  3. Hotărârea Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 89/2025 privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe anul 2025, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
  5. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 107/19.03.2026 inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 129 alin. (3) lit. c) și art. 409 din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Aprobă modificarea statului de funcții al Direcţiei de Asistenţă Socială aflată în subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, începând cu luna aprilie 2026, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

- Compartiment protecția persoanelor cu handicap, Serviciul Evaluare Primară

      1. Funcția publică de execuție, vacantă, de inspector, clasa I, gradul profesional superior se transformă în funcția publică de execuție, vacantă, de inspector, clasa I, gradul profesional asistent.

Art.2 Compartimentul resurse umane și Serviciul financiar, administrativ, achiziții publice din Direcția de asistență socială din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia, vor duce la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre.

Art.3 Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4 Hotărârea se comunică către:

- Primarul municipiului Alba Iulia

- Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

- A.N.F.P. București

- Direcţia de Asistență Socială Alba Iulia

- Compartimentul resurse umane

- Serviciul financiar, administrativ, achiziții public

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi