Nr.61622/20.05.2026
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Alba Iulia pe anul 2026, pentru activități nonprofit de interes general
Prin Referatul de aprobare nr. 61601/20.05.2026, Primarul Municipiului Alba Iulia, domnul Gabriel-Codru Pleșa, propune inițierea proiectului de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Alba Iulia pe anul 2026, pentru activități nonprofit de interes general.
Necesitatea aprobării acestui program rezultă din prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care reglementează cadrul general aplicabil atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice.
În vederea derulării procedurii de atribuire a finanțărilor nerambursabile, autoritatea finanțatoare are obligația de a aproba Programul anual propriu al finanțărilor nerambursabile. Acesta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării bugetului propriu.
Având în vedere cele prezentate, considerăm că proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Alba Iulia pe anul 2026, pentru activități nonprofit de interes general, este legal, necesar și oportun, motiv pentru care propunem supunerea acestuia spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile urmatoarelor acte normative:
- Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările si completările ulterioare;
- HCL nr.77/2016 prin care s-a aprobat Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Alba Iulia alocate pentru activitati nonprofit de interes local;
- prevederile art. 129, alin. (1), si alin. (2), lit. b) si d), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Domeniile pentru care se acordă finanțăre nerambursabilă de la bugetul local pentru anul 2026 sunt :
Nr.crt. | Domeniul finantat | Suma alocata/Domeniu (lei) |
1. | Educatie | 490.000 |
2. | Cultura | 115.000 |
3. | Sport | 130.000 |
4. | Social | 15.000 |
5. | Agrement si mediu | 30.000 |
6. | Tineret | 370.000 |
7. | Protectia si bunastarea animalelor | 40.000 |
| TOTAL | 1.190.000 |
Alocarea sumei de 1.190.000 lei din bugetul local pentru acordarea de finanțări nerambursabile din bugetul local activităților non profit de interes general pe anul 2026.
Avand în vedere că propunerea de mai sus a fost facută în conformitate cu prevederile legale în vigoare, s-a întocmit prezentul poiect de hotarare, care împreună cu întreaga documentație va fi supus spre dezbaterea și aprobarea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
Sumele alocate sunt prevazute in Bugetul general de venituri si cheltuieli pe anul 2026.
Avizat Crina Dumitrescu Director Direcţia Programe
Întocmit Nistor Marius-Daniel Consilier manager de proiect