Nr.67747/06.03.2025
privind aprobarea implementării proiectului "Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Alba Iulia - Bloc G5-G6 si Bloc A1-A2” Cod SMIS 339352 și înființarea Unității de Management a Proiectului .
În cadrul Priorității 3 - O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, Apelul de proiecte PRC/165/PRC_P3/OP2/RSO2.1/PRC_A25, UAT Municipiul Alba Iulia a depus proiectul "Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Alba Iulia - Bloc G5-G6 si Bloc A1-A2” Cod SMIS 339352.
Prin scrisoarea de finalizare etapa evaluare tehnică și financiară a AM PR Centru cu nr. 1195 / 14-01-2026 s-a comunicat finalizarea parcurgerii etapei de evaluare tehnică și financiară conform grilei atașate respectivei adrese, iar prin Scrisoarea pentru demararea etapei contractuale a AM PR Centru cu nr. 36870 / 28-05-2026 a fost comunicată demararea etapei de contractare cu obligativitatea transmiterii documente obligatorii, conform ghidului solicitantului, secțiunea 7.6 Anexe și documente obligatorii la momentul contractării, inclusiv Hotărârea de aprobare a proiectului și cheltuielilor legate de proiect.
Valoarea totală a proiectului este de 8.845.579,66 lei cu TVA, din care valoare eligibilă de 7.000.791,49 lei și valoare neeligibilă de 1.844.788,17 lei . Contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Alba Iulia, reprezinta achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 140.015,84 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
Durata proiectului: 22 luni
Obiectivul general : Realizarea investiției propuse ” Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Alba Iulia - Bloc G5-G6 și Bloc A1-A2” răspunde următoarelor obiective ale Proiectului de Strategie Energetică: 1. Energie curată și eficiență energetică; 2. Asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii; 3. Protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice. Prin legea nr 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare, care transpune Directiva nr 27/2012, pentru autoritățile administrației publice locale din localitățile cu o populație mai mare de 20.000 de locuitori sunt prevăzute elemente pentru susținerea eficienței energetice la nivel local: # Obligativitatea numirii unui manager energetic, atestat conform legislației în vigoare, sau încheierea unui contract de management energetic cu o persoană fizică autorizată, atestată în condițiile legii, sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condițiile legii; (respectiv ALEA – Agenția locală de energie ALBA) # Obligativitatea întocmirii Programului de Îmbunătățire a Eficienței Energetice, în care se includ măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen de 3-6 ani.(https://alea.ro/portofoliu/planul-de-atenuare-si-adaptare-la-schimbarileclimatice-al-municipiul-alba-iulia-paasc-cresc). Reducerea costurilor, consumului și creșterea performanței energetice în clădirile și obiectivele de utilizare a energiei, eficientizarea mobilității urbane și a serviciilor publice se numără printre principalele obiective și priorități ale administrației publice. Realizarea acestei investiții se înscrie eforturilor comune depuse de către UAT-urile regiunii Centru pentru îndeplinirea Obiectivului de Politică 2 - O Europă mai verde, reziliență, cu emisii reduse de dioxid de carbon care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile, Obiectivul Specific 2.1 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Prioritatea 3 - O regiune cu comunități prietenoase cu mediul.
Obiective specifice ale proiectului:
Obiectiv specific 1. Consolidarea și creșterea eficenței energetice – renovare aprofundată, pentru 40 de apartamente din Blocul G5-G6, în suprafață desfășurată de 2841,46 mp, în 22 de luni de la semnarea contractului de finanțare, prin implementarea unor măsuri de scădere a emisiei anuale echivalent CO2 cu 73,60% față de emisiile inițiale; scădere a consumului anual specific de energie primară cu 69,51% față de consumul inițial; reducerea consumului de energie pentru încălzirea spațiilor cu 80,85%; utilizarea energiei primare realizată din surse regenerabile de energie; reducerea consumurilor prin management și corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durata mare de viată.
Obiectiv specific 2 .Consolidarea și creșterea eficenței energetice – 3530,19 mp, pentru 42 de apartamente din Blocul A1-A2, în 22 de luni de la semnarea contractului de finanțare, prin implementarea unor măsuri de scădere a emisiei anuale echivalent CO2 cu 74,79% față de emisiile inițiale; scădere a consumului anual specific de energie primară cu 70,75 % față de consumul inițial; reducerea consumului de energie pentru încălzirea spațiilor cu 80,13%; utilizarea energiei primare realizată din surse regenerabile de energie; reducerea consumurilor prin management și corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durata mare de viată.
Obiectiv specific 3. Creșterea bunăstării energetice a cel puțin 140 persoane, locatari ai Blocului G5-G6, respectiv Bloc A1-A2 din Alb Iulia, prin implementarea de măsuri de conștientizare și monitorizare a utilizării resurselor energetice.
Rezultatele așteptate: Proiectul de renovarea energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Alba Iulia – Componenta Bloc G5-G6, din str. Al. I. Cuza, nr. 16, își propune măsuri de creștere a eficienței energetice, respectiv: lucrări de reabilitare termica a elementelor de anvelopa a clădirii; lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice sau termice din surse regenerabile pentru consum propriu, inclusiv achiziționarea de echipamente specifice; lucrări de reabilitare modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii, cu înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent/incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicată. Blocul de locuințe are un regim de înălțime de S+P+4E, cu o înălțime de 17,60 m, suprafața construita: 539.78 m2; suprafața construita desfășurată: 2841,46 m2, înălțimea medie a soclului: 0.75 m; 2 tronsoane, 2 de scări; 40 apartamente, tâmplărie clasica, parțial înlocuită cu tâmplărie PVC; acoperiș tip șarpantă, învelitoare din azbociment și tabla, gradul de rezistenta la foc: .
Pentru realizarea activităților proiectului și obținerea rezultatelor așteptate, respectiv atingerea indicatorilor, în cadrul cererii se finanțare depuse au fost prevăzute și punctate resursele umane necesare implementării proiectului, care presupun- coordonator de proiect, asistent coordonator proiect, responsabil administrativ,responsabil financiar, asistent financiar,responsabil achiziții publice, expert DNSH, responsabil tehnic, specialist SSM ,responsabil asociatia de propietari.
Având în vedere prevederile:
- Decizia Directorului AM PR Centru nr. 10/12.06.2024 privind aprobarea Ghidului solicitantului aferent Acţiunii 3.1 - Eficienţă energetică în clădiri rezidențiale;
- Decizia Directorului AM PR Centru nr.104/11.02.2025 privind aprobarea Corrigendum-ului 3 de modificare şi completare a Ghidului solicitantului întocmit pentru Prioritatea 3 - O Regiune cu comunităţi prietenoase cu mediul, Acţiunea 3.1. Eficiență energetică în clădiri rezidenţiale, cod apel: PRC/165/PRC_P3/OP2/RSO2.1/PRC_A25.
- Prevederile Scrisorii de finalizare etapa evaluare tehnică și financiară a AM PR Centru cu nr. 1195/ 14.01.2026
- Prevederile Scrisorii pentru demararea etapei contractuale a AM PR Centru cu nr. 36870/ 28.05.2026
- Referatul de aprobare nr. 62809/22.05.2026 al Primarului municipiului Alba Iulia . Propunem luarea în dezbatere și adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a unei hotărâri cu privire la aprobarea implementării proiectului privind aprobarea implementării proiectului "Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Alba Iulia - Bloc G5-G6 si Bloc A1-A2” Cod SMIS 339352 din cadrul Programului Regiunea (PR) Centru 2021-2027 și înființarea Unității de Management a Proiectului. Avizat, Intocmit, Director Directia Programe Consilier Manager de proiect Nistor Marius-Daniel Crina Dumitrescu