România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 1518 / 17.06.2026

Raport Centrul Cultural Palatul Principilor

la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Centrului Cultural Palatul Principilor din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu luna iulie 2026

 

 

Luând act de Raportul final nr. 1458 din 12.06.2026 al examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut de personalul contractual, organizat în cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, examen desfășurat la data de 11.06.2026 și Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Alba Iulia nr. 74314 / 17.06.2026 se propune modificarea statului de funcții începând cu luna iulie 2026 prin transformarea unui post de Consilier - Agent de turism grad profesional II din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din structura Serviciul Evenimente, Turism, Marketing în Consilier - Agent de turism grad profesional I în cadrul aceleiași structuri, respectiv un post de Curator grad profesional II din cadrul Compartimentului patrimoniu muzeal, evidență-conservare din structura Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei se transformă în Curator grad profesional I în cadrul aceleiași structuri.

Această propunere se motivează prin:

Văzând raportul final nr. 1458 / 12.06.2026 al examenului de promovare în grad profesional imediat superior a unor salariați având funcție contractuală de execuție din Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din structura Serviciul Evenimente, Turism, Marketing, respectiv din Compartimentul patrimoniu muzeal, evidență-conservare din structura Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, care au fost declarați admiși în urma susținerii examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, astfel posturile se transformă în funcții contractuale de execuție în gradul profesional superior în care s-a promovat, după cum urmează:

- 1 funcție contractuală de execuție de Consilier - Agent de turism grad profesional II din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din structura Serviciul Evenimente, Turism, Marketing, se transformă în Consilier - Agent de turism grad profesional I;

- 1 funcție contractuală de execuție de Curator grad profesional II din cadrul Compartimentului patrimoniu muzeal, evidență-conservare din structura Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei se transformă în Curator grad profesional I.

Având în vedere faptul că examenul de promovare în grade sau trepte profesionale se poate organiza trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de decizia conducătorului autorității ori instituției publice, față de cele prezentate, a fost dispusă în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153 / 2017 și a H.G. nr. 1336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizarea examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut de personalul contractual, organizat la sfârșitul perioadei în care salariații au fost încadrați pe funcția de grad profesional II din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din structura Serviciul Evenimente, Turism, Marketing, respectiv din cadrul Compartimentului patrimoniu muzeal, evidență-conservare din structura Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, în data de 11.06.2026 pentru angajații care îndeplinesc condițiile de promovare.

Modificarea va respecta prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin modificarea statului de funcții al Centrului Cultural Palatul Principilor aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, se încadrează în fondurile bugetare anuale alocate și nu se aduc modificări ale încadrării în numărul maxim de posturi aprobate prin Ordinul nr. 126/2024 privind actualizarea numărului maxim de posturi la nivelul UAT Alba Iulia, emis de către Instituția Prefectului - Județul Alba nr. 81/2025.

Văzând prevederile:

OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 1336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

Legea-cadru nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările șI completările ulterioare;

Hotărârea nr. 1336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

Ordinul nr. 81 / 2025 privind stabilirea numărului maxim de posturi, emis de Instituția Prefectului - Județul Alba

considerăm oportună propunerea înaintată, aceasta venind în sprijinul unei bune funcționări a activității Centrului Cultural Palatul Principilor aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, conform actelor normative în vigoare.

În bugetul de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural Palatul Principilor sunt prevăzute sumele aferente acestei modificări ale statului de funcții.

Pentru aceste considerente, propunem analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, cu aplicare începând cu luna iulie 2026.