Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.761 din 19.11.2021; referatele de specialitate înregistrate sub numărul 20.760 din 19.11.2021 al Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Aroneanu, județul Iași; al consilierului juridic cu atribuții în domeniul achizițiilor publice - Cobjuc Delia (în temeiul Acordului de Cooperare încheiat cu Asociația Comunelor din România – Filiala Județeană Iași) și al Compartimentului Contabilitate - externalizat (în temeiul Contractului de prestări servicii încheiat între Comuna Aroneanu şi Cabinet de Expertiză Contabilă Popa Ioana Anda nr. 700 din 22.01.2021), precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină”, ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” , ,,Agricultură, activități economico - financiare” și ,, Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului”) înregistrate sub nr. 20.792 din 25.11.2021, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Domnul primar a adus la cunoștință membrilor Consiliului Local faptul că prezentul proiect de hotărâre a fost inițiat întrucât finanțatorul Compania Națională de Investiții a constatat o diferență de 1 ban între devizul întocmit de proiectant și suma prevăzută în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 104 din 20 septembrie 2021 cu privire la aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării pentru obiectivul de investiții: ,,Reabilitare grădiniță și extindere pentru creșă în comuna Aroneanu, județul Iași”. În acest context, domnul primar a propus actualizarea indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiții mai sus menționați cu 1 ban.
Alte discuţii nu s-au mai înregistrat.