Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 123 din 27.09.2022 a fost aprobat Studiul de Fezabilitate și Devizul general pentru obiectivul de investiții „AMENAJARE INTERSECȚIE STRĂZI CUZA VODĂ, MINERILOR, CLOȘCA, 1 DECEMBRIE 1918, MUNICIPIUL BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA”, valoarea totală a acestuia fiind de 583.398,51 lei cu TVA, respectiv 491.577,64 lei fără TVA, din care C+M = 467.988,66 lei cu TVA, respectiv 393.267,78 lei fără TVA.
Devizul General este partea componentă a studiului de fezabilitate sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, prin care se stabilește valoarea totală estimativă exprimată în lei a cheltuielilor necesare realizării obiectivului de investiții.
Conform prevederilor art. 10 alin. 4 lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, devizul general întocmit la faza de proiectare studiu de fezabilitate în cazul obiectivului nou/mixt de investiții și respectiv la faza de documentației de avizare a lucrărilor de intervenție în cazul intervenției la construcția existentă, se actualizează, obligatoriu, prin grija beneficiarului, după finalizarea procedurilor de achiziție publică, rezultând valoarea de finanțare a obiectivului de investiții.
După finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru acest obiectiv de investiții, valoarea totală a Devizului General a devenit 538.822,80 lei cu TVA, respectiv 462.104,71 lei fără TVA, din care C+M = 467.921,36 lei cu TVA, respectiv 393.211,23 lei fără TVA.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Devizului General, actualizat după finalizarea procedurilor de achiziție publică, pentru obiectivul de investiții „AMENAJARE INTERSECȚIE STRĂZI CUZA VODĂ, MINERILOR, CLOȘCA, 1 DECEMBRIE 1918, MUNICIPIUL BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA” și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea prezentului proiect de hotărâre prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. n din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.