Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 22/2023 a fost instituită taxa de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului de salubrizare, persoane fizice și persoane juridice, în municipiul Brad și, totodată, a fost aprobat Regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare pe raza municipiului Brad.
Conform prevederilor art. 2 alin. 1 din Regulament toți utilizatorii serviciului de salubrizare care produc deșeuri menajere și nemenajere, proprietari/chiriași/comodant/tolerați în spațiu ai imobilelor situate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Brad au obligația ca, până la data de 31 martie 2023, să depună, la Primăria Municipiului Brad, declarația de impunere în vederea calculării taxei de salubrizare.
Întrucât s-a constatat faptul că până la această dată nu au reușit toți utilizatorii serviciului de salubrizare de pe raza municipiului Brad să depună aceste declarații, consider că se impune prelungirea datei limită de depunere a declarațiilor, respectiv până la data de 30 aprilie 2023, astfel urmând ca art. 3 alin. 1 din Regulament să se modifice corespunzător.
Astfel, se impune și modificarea art. 4 alin. 1 în sensul că în cazul nedepunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei de salubrizare până la data de 30 aprilie 2023, obligația de plată se va stabili din oficiu, până la depunerea declarației, pentru fiecare imobil deținut, precum și a art. 9 alin. 9 în sensul că neachitarea taxei de către utilizatori după data de 30 iunie 2023 atrage după sine calculul și plata majorărilor de întârziere, precum și aplicarea măsurilor de urmărire și executare silită prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Parte integrantă din Regulament sunt Anexa nr. 1 – declarație de impunere pentru utilizatorii casnici și Anexa nr. 2 – declarația de impunere pentru utilizatorii non-casnici.
Întrucât au existat o serie de sesizări cu privire la frecvența lunară de ridicare a deșeurilor, consider că se impune modificarea Anexei nr. 2 în sensul că ”se va completa cu minim 2 ridicare la deșeuri REZIDUALE și minim 1 ridicare la deșeuri RECICLABILE”.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 22/2023 privind instituirea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului,
persoane fizice si juridice, în municipiul Brad și îl supun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susținerea propunerii mele prevederile art.1 alin. 2 lit. e, art. 6, art. 8 alin. 3 lit. j, art. 41 şi art. 42 alin.1 lit. c din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6 alin. 1 lit. k, art. 24 alin. 5, alin. 6, art. 25, art. 26 din Legea nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. 1 lit. a, alin. 2, art.16 alin. 2, art. 20 alin.1 lit. b, art. 27 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art.129 alin. 2 lit. b și lit. d, alin. 4 lit. c, alin. 7 lit. n din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.