Clubul Sportiv Municipal „Aurul” Brad funcționează ca instituție publică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad, fiind înființat în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 121/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare ”(1)Autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanță şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale.”
În forma actuală, structura de personal a Clubului este compusă dintr-un număr de 3 posturi, respectiv:
- 1 post de director, gradul II, funcție contractuală de conducere;
- 1 post de inspector de specialitate, grad profesional II, funcție contractuală de execuție;
- 1 post de muncitor calificat, treapta profesională I, funcție contractuală de execuție.
În contextul dezvoltării activităților instituției și a necesității optimizării modului de utilizare a resurselor umane, s-a constatat faptul că atribuțiile și activitățile specifice Compartimentului Administrativ pot fi realizate în condiții de eficiență sporită prin reorganizarea structurii posturilor existente.
Astfel, în vederea adaptării structurii organizatorice la necesitățile curente ale instituției și pentru asigurarea unei gestionări eficiente a activităților administrative, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus:
- desființarea postului contractual vacant de muncitor calificat, treapta profesională I, din cadrul Compartimentului Administrativ;
- înființarea unui post contractual de execuție de muncitor necalificat, treapta profesională I, studii generale/medii, normă întreagă, perioadă nedeterminată, fără posibilitatea executării unui contract individual de muncă la domiciliu, în cadrul Compartimentului Administrativ.
Precizez că modificările propuse sunt în conformitate cu prevederile art. 540 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ”Pentru posturile prevăzute a fi înfiinţate în vederea ocupării cu personal contractual se menţionează în mod distinct în actul de înfiinţare:
a) denumirea completă a funcţiei;
b) caracterul determinat sau nedeterminat al perioadei pentru care a fost înfiinţat postul, precum şi, dacă este cazul, data până la care acesta urmează a se regăsi în statul de funcţii;
c) posibilitatea ocupării postului inclusiv prin executarea unui contract individual de muncă cu timp parţial, caz în care trebuie specificată fracţiunea de normă;
d) posibilitatea ocupării postului inclusiv prin executarea unui contract individual de muncă la domiciliu.”
Acestea au la bază necesitatea corelării structurii de personal cu volumul și specificul activităților desfășurate în cadrul clubului, urmărindu-se asigurarea unei mai bune flexibilități în organizarea activităților administrative și gospodărești, precum și utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate instituției, nu generează majorarea numărului de posturi aprobate și nu produce impact asupra structurii organizatorice generale, numărul total de posturi rămânând neschimbat, respectiv 3 posturi.
În contextul celor de mai sus, supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele, prevederile art. 3, art. 26 alin. (1), alin. (2) lit. b) și art. 29 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 14 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad, aprobat prin Hotărârea Consiliului nr. 121/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c) și alin.7 lit. f), art. 539 lit. b), art. 540 și art. 557 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.