Prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5154 din 30 august 2021 s-a aprobat Metodologia – cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar care a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2021.
Conform prevederilor art. 4 alin. 1 lit. b din această metodologie, „în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice; primarul sau un reprezentant al primarului; 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul unităţii de învăţământ este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă”.
Conform prevederilor art. 7 alin. 24 din aceeași metodologie „Calitatea de membru al consiliului de administrație este incompatibilă cu:
a) calitatea de membri în acelaşi consiliu de administraţie a soţului, soţiei, fiului, fiicei, rudelor şi afinilor până la gradul IV inclusiv;
b) deţinerea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control în inspectoratul şcolar din judeţul în care funcţionează unitatea de învăţământ respectivă sau în Ministerul Educaţiei;
c) aplicarea unei sancţiuni disciplinare în ultimii doi ani, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
d) condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei, cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării;
e) calitatea de cadru didactic în unitatea de învăţământ respectivă, cu excepţia membrilor aleşi de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.”
Urmare modificărilor legislative și ținând cont de adresele unităților de învățământ preuniversitare de stat din municipiul Brad, las la latitudinea Consiliului Local al Municipiului Brad desemnarea consilierilor locali care vor face parte din aceste consilii de administraţie.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Brad în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Brad și-l supun plenului Consiliului Local al Municipiului Brad spre dezbatere și aprobare în forma prezentată.
Precizez că reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Brad în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Brad vor fi desemnați pe perioada mandatului 2020 – 2024.
În susţinerea propunerii mele invoc prevederile art. 96 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, actualizată, precum şi ale art. 4 alin. 1 lit. b și art. 7 alin.1 lit. b și alin. 4 din Metodologia – cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5154/2021.