Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 3 / 10.01.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea aplicării procedurii de achiziție directă privind prestarea ”SERVICIULUI DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ A ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD” pentru anul 2022

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 3 din 10.01.2022

privind aprobarea aplicării procedurii de achiziție directă privind prestarea ”SERVICIULUI DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ A ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD” pentru anul 2022

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a)  PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 3/11508/10.01.2022 și REFERATUL DE APROBARE  nr. 3/11508/10.01.2022 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune aprobarea aplicării procedurii de achiziție directă privind prestarea ”SERVICIULUI DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ A ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD” pentru anul 2022;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 3/11509/11.01.2022, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 6/11544/26.01.2022 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 6/11547/26.01.2022 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 5/11548/26.01.2022 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat; 

Ținând cont de:

  1. art.1 alin. 2 lit. e, art. 29 alin. 2 alin. 8 lit. b, alin. 9 și art. 32 alin. 3 din Legea   nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 68 alin. 1 lit. f și art. 104 alin. 1 lit. a și lit. c din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,  cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 93  și art. 94 din Anexa la  H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice,  cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 73 din H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii,  cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, cu modificările și completările ulterioare;
  8. art. 129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. c, lit. i, lit. n și lit. s din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  9. art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Luând act de:

       Referatul nr. 11900/05.01.2022 al Compartimentului Achiziții Publice din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă aplicarea procedurii de achiziție directă privind prestarea   ”SERVICIULUI  DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ A ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD” pentru anul 2022, conform  Anexei nr. 1  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. – Se aprobă Contractul – cadru de prestare a   SERVICIULUI  DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ  A ILUMINATULUI  PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD pentru anul 2022, conform  Anexei nr. 2  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. - Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brad, domnul Florin Cazacu, să semneze Contractul  prevăzut la art. 2. 

Art. 4. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Compartimentul Achiziţii Publice şi Compartimentul Protecția Mediului și Protecția Muncii din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 6. -   Prezenta hotărâre se comunică:

                                   -  Prefectului Judeţului Hunedoara; 

                                   -  Primarului Municipiului Brad;

                                   -  A.N.R.S.C.   Deva;

                                   -  Compartimentului Protecția Mediului și Protecția Muncii;

                                    -  Compartimentului Achiziţii Publice.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Funcționarea sistemului de iluminat public trebuie să se desfășoare pentru: satisfacerea interesului general al comunității, satisfacerea cât mai completă a cerințelor beneficiarilor, protejarea intereselor beneficiarilor, întărirea coeziunii economico-sociale la nivelul comunităților locale, punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și peisagistice ale localităților, ridicarea gradului de civilizație, a confortului și calității vieții, mărirea gradului de siguranță a circulației rutiere și pietonale, crearea unui ambient plăcut, creșterea oportunităților rezultate din dezvoltarea turismului, asigurarea funcționării și exploatării în condiții de siguranță, rentabilitate și eficiență economică a infrastructurii aferente sistemului. 

Având în vedere cele precizate anterior, se impune încheierea unui contract cu o societate autorizată ANRE care dispune de personal autorizat pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și mentenanță a sistemului de iluminat public în Municipiul Brad. Lucrările de întreținere se vor executa în scopul prevenirii sau eliminării deteriorărilor, avariilor sau incidentelor fără întreruperea furnizării energiei electrice și vor cuprinde următoarele: supravegherea instalațiilor, controlul curent al instalațiilor, executarea de manevre, lucrări de întreținere periodice și respectiv lucrări de întreținere neprogramate.

Serviciul ce urmează a fi achiziționat constă în întreținerea și repararea sistemului de iluminat public care reprezintă ansamblul format din puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundații, elemente de susținere a liniilor, instalații de legare la pământ, console, corpuri de iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare și măsurare utilizate pentru iluminatul public, cu excepția acelora din elementele care fac parte din sistemul de distribuție a energiei electrice.

Periodicitatea reviziilor tehnice pentru corpurile de iluminat este conform normativelor tehnice în vigoare sau în funcţie de specificaţiile fabricantului.

Periodicitatea reparaţiilor curente pentru tablourile electrice de alimentare, distribuţie, conectare/deconectare şi reţelele electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public este de 3 ani, iar pentru corpurile de iluminat este de 2 ani.

 Valoarea maximă estimată în faza de pre-achiziție, prin consultarea pieţei privind prețurile similare existente pe piața liberă este de până  la 130.000 lei fără TVA.

Serviciile  propuse  spre a fi achiziţionate vor fi încadrate în Anexa Programului Anual al Achiziţiilor Publice pe anul 2022 la cap. II  Servicii poziția  1, CPV: 50232100-1, conform prevederilor art. 12 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu completările şi modificările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 135.060 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA,  este mai mică decât 450.200 lei”,  iar potrivit prevederilor  art. 43 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului - cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, „achiziția .... se realizează prin aplicarea  procedurii  de achiziţie directă pe bază de document justificativ”.

În acest sens se vor transmite invitații de participare către societăți care au în obiectul de activitate prestarea acestor servicii, dispun de personal calificat și capabil să efectueze aceste servicii și care se încadrează în această sumă în vederea încheierii unui contract.   Această sumă urmează a  fi achitată din bugetul alocat Municipiului Brad aferent anului bugetar 2022 –  capitol bugetar ”Cheltuieli de bunuri și servicii – Iluminat public”.

Ofertele vor fi negociate de către o comisie de evaluare nominalizată în acest sens prin dispoziția Primarului Municipiului Brad. 

Materialele și echipamentele electrice folosite vor fi incluse în prețul de prestare a serviciilor.

Serviciile vor fi achiziţionate de la o societate autorizată pentru prestarea acestor servicii, dispune de personal calificat, este înscrisă în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și care se va putea autoriza ANRSC  după încheierea contractului. Comenzile se vor întocmi în funcție de necesități, iar decontările se vor face după prestarea serviciilor și acceptarea situațiilor de plată de către fiecare beneficiar din bugetul alocat fiecărei subunități în acest sens .

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e, art. 29 alin. 2 alin. 8 lit. b și alin. 9 și ale art. 32 alin. 3, art. 49 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, operatorul căruia i se va atribui contractul de servicii este obligat să solicite obținerea autorizației A.N.R.S.C. pentru efectuarea serviciilor menționate anterior și să obțină licența în termen de maxim 90 zile de la semnarea contractului de achiziție publică. 

În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea aplicării procedurii de achiziție directă privind prestarea ”SERVICIULUI  DE ÎNTREȚINERE ȘI MENTENANȚĂ A ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL BRAD” pentru anul 2022 și-l supun plenului Consiliului Local al Municipiului Brad spre dezbatere în forma prezentată.

Am propus, de asemenea, aprobarea contractului - cadru de prestare a serviciului și împuternicirea Primarului Municipiului Brad să semneze acest Contract.                                                                                                                                                                                                           În susţinerea proiectului de hotărâre invoc  prevederile art. 1 alin. 2 lit. e, art. 29 alin. 2 alin. 8 lit. b și alin. 9 și ale art. 32 alin. 3 din Legea  nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată,  ale  art. 68 alin. 1 lit. f și art. 104 alin 1 lit. a și c  din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ale art.93   și art.94 din Anexa la  H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice,   ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, ale art. 73 din H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii precum și  ale   Legii nr. nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, cu modificările și completările ulterioare.

Amendamente

Domnul consilier local, Raul - Florin MATEI a formulat următorul amendament:

”Propunem ca modul de atribuire al acestui serviciu să fie prin procedura de licitație deschisă reglementată de Legea nr. 98/2016. Considerăm că acest mod de atribuire a contractului prejudiciază bugetul local cu sume importante de bani, de asemenea reprezintă un instrument netransparent și adesea discreționar. Pe piața liberă concurențială există mai mulți operatori economici cu acest profil de activitate care din datele noastre nu au primit invitație de participare la această procedură de atribuire directă.”

Amendamentul formulat a fost supus la vot și cu 3 voturi ”pentru”, 14 voturi ”împotrivă” nu a trecut.

Rezultate voturi