Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2008 a fost aprobat tariful maximal de distanță pentru prestarea serviciului de transport public local de persoane în regim de taxi în municipiul Brad în cuantum de 2,00 lei/km.
Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 33021/15.06.2022, transportatorii autorizați pentru transportul în regim de taxi din municipiul Brad au solicitat ajustarea tarifelor de distanță maximale, solicitare susținută prin Memoriul justificativ și prin Structura pe elemente de cheltuieli anexate.
În vederea corelării nivelului tarifelor existente cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie se impune ajustarea tarifelor actuale, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2008, cu indicele de creștere a prețurilor de consum furnizat de INS - Institutul Național de Statistică, aferent perioadei martie – 2008 – martie 2022, respectiv cu 162,47%.
Astfel, în cazul transportului de persoane în regim de taxi, nivelul tarifelor de distanță nu poate depăși tarifele maximale de distanță stabilite.
Tariful de noapte nu va fi mai mic decât tariful de zi, dar nu va fi mai mare decât cu până la 50% din tariful de zi.
La determinarea tarifului orar pentru fiecare taxi se va respecta ca raportul dintre tariful orar, exprimat în lei/oră și tariful de distanță, exprimat în lei/km, să fie egal cu 10, care este valoarea limită a vitezei de comutare, exprimată în km/oră.
Tariful de pornire va fi egal cu tariful de distanță aplicat.
În scopul ajustării tarifelor prin aplicarea indicelui de creștere a prețului de consum am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus modificarea art. 5 din Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2008 astfel:
„ Art. 5. (1)- Se aprobă tarifele maximale pentru transportul de persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Brad în cuantum de:
a. - 3,25 lei/km - tariful de distanță maximal pe timp de zi;
b. - 3,25 lei - tariful de pornire;
c. - 4,87 lei/km - tariful de distanță maximal pe timp de noapte;
d. - 32,5 lei/oră - tariful orar maximal pe timp de zi;
e. - 48,7 lei/oră - tariful orar maximal pe timp de noapte.
(2) - Tarifele prevăzute la alin. 1 nu includ T.V.A..”
În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea prezentului proiect de hotărâre prevederile art. 13 lit. b și art. 49 alin. 1 lit. i pct. 2 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu modificările și completările ulterioare, ale art. 17 alin. 1 lit. m din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ teritoriale, ale art. 6 lit. b, art. 12 lit. g pct. 2, art. 18 alin. 1, art. 20 alin. 1, art. 22 lit. d pct. 2 și art. 43 din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 243/2007, ale H.C.L. nr. 55/2008 privind aprobarea unor reglementări referitoare la funcţionarea Serviciului de taximetrie în municipiul Brad, ale art. 129 alin. 1 și 2 lit. b, alin. 7 lit. s din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, precum și ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.