Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 128 / 14.09.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind trecerea unui imobil - teren din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat

Raport Compartiment Juridic

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 128 din 14.09.2022

privind trecerea unui imobil - teren din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 5  din Legea nr.  7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 136 alin. 4 din Constituția României;

c) art. 863 lit. e, art. 967 alin. 1 și art. 868 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată;

d) art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. a, alin. 7 lit. c, art. 286 alin. 4 și art. 296 din  O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

d) art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 128/11508/14.09.2022 și REFERATUL DE APROBARE nr. 128/11506/14.09.2022 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune trecerea unui imobil - teren din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 131/11509/16.09.2022, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 48776/15.09.2022, respectiv al Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 130/11547/21.09.2022 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 88/11548/21.09.2022 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

a) Adresa nr. 5529/12.09.2022 a C.N.A.I.R.  S.A., înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 48395/12.09.2022;

b) Decizia nr. 75/1980 a Consiliului Popular al Județului Hunedoara prin care a fost transmisă în administrarea Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara o suprafață  de 6.000 mp teren în scopul amenajării unei baze de producție și deszăpezire;

c) Autorizația de construire  nr. 3/490/21.01.1981;

d) faptul că Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara desfășoară activități de interes public național în baza Ordonanțeide Urgență a Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  - Se aprobă declararea uzului și interesului public local pentru imobilul - teren în suprafață de 6.931 mp, situat în municipiul Brad, județul Hunedoara cu datele de  identificare prevăzute în  Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.  (1) - Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad a imobilului - teren identificat la art. 1.  în scopul notării în evidențele cărții funciare a dreptului de administrare al Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara dobândit prin Decizia nr. 75/1980 a Consiliului Popular al Județului Hunedoara și, ulterior, a construcțiilor realizate în baza Autorizației de construire nr. 3/490/21.01.1981.

              (2) - Imobilul - teren identificat  la art. 1 se va înregistra în evidențele financiar- contabile ale domeniului public al Municipiului Brad.

Art. 3. - Ulterior modificărilor din evidenţele de cadastru şi carte funciară cu privire la imobilul - teren identificat la art. 1, Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat din  aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad va face demersurile necesare în vederea actualizării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Brad, în conformitate cu prevederile art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat și Serviciul Buget Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din  aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art.  6.  - Prezenta hotărâre se comunică:

                                -  Prefectului  Judeţului  Hunedoara;

                                 - Primarului Municipiului Brad;

                                 - Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;

                                 - Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
    Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Prin Decizia nr. 75/1980 Consiliul Popular al Județului Hunedoara a decis transmiterea unei suprafețe de 6.000 mp. teren neproductiv, situat în orașul Brad, strada Avram – Iancu, din administrarea Orașului Brad în administrarea Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara pentru amenajarea de către Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a unei baze de producție și deszăpezire. 

Conform prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată,  ”dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moştenitor, încheiate de un notar public în funcţie în România, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă sau pe baza unui act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil”.

Construirea acestei baze a fost autorizată de către Consiliul Popular al Județului Hunedoara prin Autorizația de construire nr. 3/490/21.01.1981.

Cu toate că CNAIR S.A. avea obligația notării dreptului de administrare dobândit prin Decizia nr. 75/1980 acest lucru nu s-a întâmplat.

Imobilul - teren identificat prin C.F. vechi nr. 3011 a fost inventariat în domeniul privat al Municipiului Brad întrucât potrivit legislației în vigoare la data inventarierii, respectiv Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, imobilele care nu erau de interes public se inventariau în domeniul privat al unității administrativ - teritoriale. Lista bunurilor care se inventariau în domeniul public era prevăzută ca anexă la lege.

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, imobilul - teren identificat prin C.F. vechi nr. 3011 Brad, în suprafață de 6.931 mp. a fost inventariat și înscris în domeniul privat al Municipiului Brad în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 34/2004 privind completarea domeniului privat al Municipiului Brad.

În cursul lunii august 2022 C.N.A.I.R. S.A. a înțeles să facă demersuri în vederea notării dreptului de administrare dobândit prin Decizia nr.75/1980  și a depus o cerere și o documentație în acest sens la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara.

În temeiul prevederilor art. 866 Cod civil ”Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit” Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brad a respins cererea depusă prin Încheierea de respingere nr. 18253/26.08.2022. 

Prin adresa nr. 5529 din 12.09.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 48395 din 12.09.2022,  C.N.A.I.R. S.A.  a solicitat instituției noastre să facă demersurile necesare în vederea trecerii imobilului - teren, identificat prin C.F. nr. 60855 Brad, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad în scopul notării în evidențele cărții funciare a dreptului de administrare dobândit prin Decizia nr. 75/1980 și, ulterior, a construcțiilor  realizate în baza Autorizației de construire nr. 3/490/21.01.1981.

Analizând situația de fapt și de drept a imobilului în cauză și ținând cont de faptul că Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara desfășoară activități de interes public național în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, am constatat că, în momentul de față, acest imobil este de uz și de interes public, motiv pentru care consider că se justifică propunerea de trecere a acestuia din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad.

În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus trecerea unui imobil – teren din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brad și-l supun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.

Precizez că imobilul - teren identificat se va înregistra în evidențele financiar- contabile ale domeniului public al Municipiului Brad și, ulterior modificărilor din evidenţele de cadastru şi carte funciară cu privire la acesta, Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad va face demersurile necesare în vederea actualizării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Brad, în conformitate cu prevederile art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile  art. 5  din Legea nr.  7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 136 alin. 4 din Constituția României, ale art. 863 lit. e, art. 967 alin. 1 și art. 868 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, ale art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. a, alin. 7 lit. c, art. 286 alin. 4 și art. 296 din  O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Rezultate voturi