Municipiul Brad intenționează accesarea a unor fonduri nerambursabile pentru obiectivul de investiții „Construirea a 12 locuințe nZEB pentru tineri în municipiul Brad” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția: ”Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri /locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ”.
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență. În cadrul Pilonului IV ”Coeziune socială și teritorială” este vizată implementarea politicilor urbane, punând accentul pe investiții verzi și digitale, precum și pe reducerea disparităților regionale. Acesta vizează, de asemenea, dezvoltarea sectorului turismului și sprijinirea tranziției digitale a sectorului cultural și cel creativ.
Investițiile finanțate în cadrul acestei componente trebuie finalizate până la data de 30 iunie 2026.
Solicitarea fondurilor nerambursabile va fi efectuată în limita bugetului prealocat fiecărei componente a Planului Național de Redresare și Reziliență, respectiv în conformitate cu criteriile de eligibilitate descrise în anexele la Ghidul de finanțare, publicat în Monitorul Oficial nr. 467 bis din data de 10.05.2022.
Având în vedere nevoia de locuințe constatată atât din documente strategice naționale și europene, precum Strategia Națională a Locuirii și Strategia Europa 2020, cât și din cele locale, precum Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Brad, a fost identificată posibilitatea finanțării unui obiectiv de investiții care să acopere o parte din această nevoie prin înaintarea unei cereri de finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C10 – Fondul Local – Punctul I.2 - Construirea de locuințe pentru tineri și pentru specialiști din sănătate și învățământ.
Astfel, se are în vedere construirea a 2 clădiri noi eficiente din punct de vedere energetic pe strada Dacilor, din municipiul Brad, județul Hunedoara.
Clădirile vor fi conforme cu ținta privind atingerea pragului minim de 20% consum primar de energie, luând în considerare cerințele privind construcțiile nZEB stipulate în reglementările naționale și reflectate în certificatele de performanță energetică.
Se va utiliza proiectul tip pus la dispoziție de MDLPA. Astfel, cele 2 clădiri vor fi amplasate în mod cuplat, pe o suprafață de teren de minim 953,20 mp. pentru modulul locuit.
Valoarea maximă eligibilă este de 880.860,00 Euro, respectiv 4.336.209,52 Ron, calculată pentru 12 unități locative.
Ghidul de finanțare prevede ca anexă obligatorie la cererea de finanțare hotărârea consiliului local de aprobare a proiectului ce trebuie să conțină cel puțin următoarele:
- aprobarea participării în cadrul proiectului;
- aprobarea notei de fundamentare a investiției;
- aprobarea cheltuielilor legate de proiect, inclusiv a cheltuielilor neeligibile pe care solicitantul trebuie să le asigure pentru implementarea acestuia;
- descrierea sumară a investiției.
În contextul celor de mai sus și ținând cont de faptul că sumele de bani disponibile pentru această investiție se atribuie pe principiul ”primul venit, primul servit”, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea participării Municipiului Brad la ”Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul local - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ” cu Proiectul „Construirea a 12 locuințe nZEB pentru tineri în Municipiul Brad”, precum și a cheltuielilor aferente acestuia și-l supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susținerea propunerii mele prevederile H..C.L. nr. 19/2022 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Brad pe anul 2022, ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ale Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ale Anexei la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local, publicată în Monitorul Oficial nr. 467 bis din data de 10.05.2022, ale art. 129 alin. 2 lit. b, lit. d alin. 4 lit. d, alin. 7 lit. k și alin. 14 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.