Având în vedere:
- Hotarârea nr. 5 din data 07.07.2022 a Asociatiei Comunelor din Romania Filiala Bihor prin care se modifica contributia lunara ce reprezinta obligatia financiara rezultata din functionarea compartimentului de audit public intern la nivelul A.C.O.R Filiala Bihor , al carui parteneri sunt comunele membre a acordului de cooperare, cu respectarea cerintelor si conditiilor legislatiei in vigoare.
- Referatul de aprobare inițiat de primarul comunei Bratca, înregistrat sub nr. 2287/24.11.2022, pentru modificarea si complectarea H.C.L. Nr. 35/30.04.2020 privind aprobarea contribuției comunei Bratca pentru funcționarea compartimentului de audit intern, înființat în cadrul Filialei Județene Bihor a Asociației Comunelor din România.
- Raportul înregistrat sub nr. 2288/24.11.2022, al Compartimentului Achiziţii publice cu privire la modificarea si complectarea HCL. Nr.35/30.04.2020, privind aprobarea contribuției comunei Bratca pentru funcționarea compartimentului de audit intern, înființat în cadrul Filialei Județene Bihor a Asociației Comunelor din România.
- avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Bratca;
În temeiul prevederilor:
a) art. 10 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997;
b) Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) H.G nr.1183/2012 pentru aprobarea Normelor privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcției de audit public intern.
d) art. 129 alin.2) , lit.c) si alin.9 lit.a) si c) din OUG 57/2019;
e) art.13 din Legea cadru a descentralizării nr.195/2006;
f) art.35 alin.6) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
g) Ordinul ministrului finanțelor publice nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern.
h) Statutului Asociației Comunelor din România, precum și ale Statutului Filialei Județene Bihor a Asociației Comunelor din România;
i) Hotărârii Consiliului Local al comunei Bratca nr.60/19.05.2015 privind aderarea Comunei Bratca la Asociația Comunelor din România.
j) Decizia nr.2 a Consiliului Director al Asociației Comunelor din România-Filiala Județeană Bihor prin care s-a aprobat contribuția pentru funcționarea compartimentului de audit intern pentru comunele semnatare ale Acordului de cooperare pentru organizarea și exercitarea activității de audit public intern.
În temeiul prevederilor art.136, art. 139 alin.1) și alin.3) si ale art. 196 alin.1) lit. a din OUG 57/2019 cu modificările și completările ulterioare;
Cu 13 voturi pentru, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BRATCA H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 - Se aprobă modificarea si complectarea H.C.L. nr. 35 din 30.04.2020, după cum urmează: ,,Se aprobă alocarea din bugetul local al comunei Bratca a sumei de 1600 lei lunar, reprezentând contribuția Comunei Bratca pentru funcționarea compartimentului de audit intern înființat în cadrul Filialei Județene Bihor a Asociației Comunelor din România, și care se va vira în contul RO15BTRLRONCRT0255008701, deschis la Banca Transilvania Beiuș”.
Art.2 – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Bratca şi d-na Suciu Alina-Natalia, consilier în cadrul Biroului financiar contabil şi administrativ din cadrul Primăriei comunei Bratca.
Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, primarul comunei Bratca, preşedintele Filialei Județene Bihor a Asociației Comunelor din România, Biroul financiar contabil şi administrativ din cadrul Primăriei comunei Bratca, dosarul ședinței.