Art. 1 Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază lunare de care beneficiază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Brazi, județul Prahova, se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.
Art. 2 Stabilirea veniturilor salariale lunare, care cuprind salariul de bază, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal se realizează prin dispoziție a Primarului comunei Brazi.
Art. 3 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Brazi, județul Prahova și de compartimentele cu atribuții în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului, iar hotărârea va fi comunicată persoanelor și autorităților interesate, în condițiile legii, prin grija secretarului general al unității administrativ-teritoriale.