Nr. 30 / 30.04.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea participării aleșilor locali și a funcționarilor din cadrul Primăriei Brazi, județul Prahova, la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională în anul 2025 și stabilirea modalității de decontare a cheltuielilor de deplasare

Inițiator proiect

Leonaș RADU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Brazi

Comuna Brazi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 30 din 30.04.2025

privind aprobarea participării aleșilor locali și a funcționarilor din cadrul Primăriei Brazi, județul Prahova, la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională în anul 2025 și stabilirea modalității de decontare a cheltuielilor de deplasare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

 -art. 217 si art.458 din Ordonanța de urgență a  Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

-Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la formarea profesională a angajaților;

-art.64 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al comunei Brazi, județul Prahova, aprobat prin H.C.L. Brazi nr.27/2021;

- Hotărârea Guvernului României nr.1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici;  

-Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr.234/2022 privind stabilirea domeniilor prioritare de formare și perfecționare profesională și a tematicii specifice programelor de formare și perfecționare profesională a funcționarilor publici;

-Hotărârea Guvernului României nr.714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare;


Luând act de:

-referatul de aprobare întocmit de Primarul comunei Brazi prin care se propune aprobarea participării aleșilor locali și a funcționarilor din cadrul Primăriei Brazi la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională în anul 2025 și stabilirea modalității de decontare a cheltuielilor de deplasare;

-raportul de specialitate al compartimentelor de resort cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea participării aleșilor locali și a funcționarilor din cadrul Primăriei Brazi la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională în anul 2025 și stabilirea modalității de decontare a cheltuielilor de deplasare;

-rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brazi;

-avizul secretarului general al comunei Brazi, județul Prahova;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei brazi

întrunit în a 7-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

             Art. 1  Se aprobă participarea aleșilor locali (primar, viceprimar, consilieri locali din cadrul Consiliului Local Brazi, județul Prahova,) și a funcționarilor care iși desfășoară activitatea în cadrul Primăriei Brazi și Bibliotecii comunale Brazi, la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională pe domenii specifice de activitate, organizate de instituții specializate  in anul 2025, conform Planurilor  de  pregătire, formare și perfecționare profesională, prevăzute  în anexele nr.1 și 2  care fac  parte integrantă din prezenta hotărâre.

           Art. 2  Se aprobă plata din bugetul local a  cursurilor de pregătire, formare și perfecționare profesională prevăzute la art. 1, a cheltuielilor cu cazarea, precum și decontarea cheltuielilor de deplasare pentru fiecare dintre participanții la cursuri, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

        Art. 3   Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Brazi, județul Prahova și de compartimentele cu atribuții în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului,  iar hotărârea va fi comunicată, în condițiile legii,   persoanelor și autorităților interesate prin grija secretarului general al unității administrativ-teritoriale.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ionuț-Cătălin STAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BRAZI,

Georgeta ENESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 30.04.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 30.04.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2025
2 Comunicarea către primar 06.05.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.05.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 06.05.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu