Nr. 21 / 30.03.2023
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea solicitării de preluare temporară a unor sectoare de drumuri județene situate pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, proprietate publică a Județului Prahova, din administrarea Consiliului Județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Brazi, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare

Inițiator proiect

Leonaș RADU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Brazi

Comuna Brazi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 21 din 30.03.2023

privind aprobarea solicitării de preluare temporară a unor sectoare de drumuri județene situate pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, proprietate publică a Județului Prahova, din administrarea Consiliului Județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Brazi, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

-art.87 alin.(5), art.89 alin.(8), art.108, art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c) și lit d), alin.(7) lit.m),  art.297 lit. a) și art. 298-301 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile art.867-870 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile art. 7 alin.(1) și art. 22, art.22¹ alin. (3) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;


Ținând cont de:

- adresa nr.4650 din 06.03.2023 a Consiliului Județean Prahova referitoare la asigurarea cadrului  necesar  realizării unor lucrări de reabilitare a unor tronsoane de drumuri județene;


Luând act de:

-referatul de aprobare al Primarului Comunei Brazi prin care se propune aprobarea solicitării de preluare temporară, din administrarea Consiliului Județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Brazi, a unor sectoare de drumuri județene, respectiv DJ 104 P și DJ 140, proprietate publică a Județului Prahova, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare ;

- raportul de specialitate al compartimentului de resort  referitor la solicitarea de preluare temporară, din administrarea Consiliului județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Brazi, a unor sectoare de drumuri județene  în vederea realizării unor lucrări de reabilitare;

- rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brazi;

- avizul secretarului general al comunei Brazi, județul Prahova;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei brazi

întrunit în a 18-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 -  (1) Se aprobă solicitarea de preluare temporară a unor sectoare de drumuri județene situate pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, proprietate publică a Județului Prahova, din administrarea Consiliului Județean Prahova   în administrarea Consiliului local al comunei Brazi, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare.

                        (2) Datele de identificare ale sectoarelor de drumuri județene care vor fi preluate temporar sunt următoarele:

                       - DJ 104 P – tronsonul situat  pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, de la km 0+000  până la km  3+ 463;

                       - DJ 140 – tronsonul situat  pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, de la km 2+140  până la km  13+940.

 

      Art. 2. -  Transmiterea/preluarea temporară a dreptului de administrare se realizează prin protocol încheiat între Consiliul Județean Prahova și Consiliului local al comunei Brazi, în termenul prevăzut prin actul de transmitere în administrare.

 

      Art.3. -  După preluarea în administrare a sectoarelor de drumuri, Comuna Brazi, prin Consiliul local, are obligația respectării următoarelor condiții:

a)să nu modifice traseul drumului și să nu impună restricții de circulație fără acordul administratorului inițial al drumului;

b)să respecte normele de proiectare și de execuție cel puțin pentru categoria drumului care a fost preluat;

c)să aibă acordul prealabil de la administratorul inițial al drumului privind proiectul pentru reabilitare sau modernizare;

d)să inițieze măsuri pentru actualizarea anexelor la Hotărârea Guvernului nr.540/2000, cu modificările și completările uterioare;

e)să realizeze, cu avizul administratorului inițial al drumului, autorizarea amplasamentelor și/sau acceselor la zona drumului;

f)să nu modifice încadrarea drumului din punct de vedere al capacității portante, fără acordul administratorului inițial al drumului;

g)să prezinte, odată cu propunerea de preluare a drumului, calendarul de execuție a lucrărilor și obligațiile în vederea realizării.

 

         Art.4. - Se împuternicește Primarul comunei Brazi, județul Prahova, domnul Radu Leonaș, să semneze Protocolul de predare-primire în administrare a bunurilor imobile care fac obiectul prezentei hotărâri.

 

      Art. 5. -  Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Brazi, județul Prahova și de compartimentele cu atribuții în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului, iar hotărârea se aduce la cunostință publică și se comunică, în condițiile legii, persoanelor și autorităților interesate prin grija  secretarului general al unității administrativ-teritoriale.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mircea-Florian RADU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BRAZI,

Georgeta ENESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 30.03.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 21 / 30.03.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.03.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.04.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 30.03.2023
5 Aducerea la cunoștință publică 06.04.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu