România

România

Județul Prahova

Comuna Brazi

Comuna Brazi

Raport Compartiment urbanism și amenajarea teritoriului

ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

COMUNA BRAZI

PRIMĂRIA

Nr. 18.842 din 04.08.2023

 

RAPORT   DE  SPECIALITATE

la Proiectul de hotarare privind actualizarea  devizului general pentru obiectivul de investiții 

 Construire Centru social în satul Brazii de Jos, comuna Brazi, județul Prahova

 

Prin Proiectul de Hotărâre iniţiat se propune actualizarea devizului general estimativ al   investiției   Construire Centru social în satul Brazii de Jos, comuna Brazi, județul Prahova”. 

În ceea ce privește actualizarea devizului general estimativ, se fac următoarele precizări:

Criza provocată de conflictul militar din regiunea Mării Negre a afectat piaţa construcţiilor din întreaga Uniune Europeană, având în vedere că Ucraina este principalul furnizor şi producător de oţel şi materie primă pentru piaţa europeană a construcţiilor. Consecinţa imediată a fost o creştere semnificativă a preţurilor la materiale, determinând creşteri şi de peste 40% la unele materiale utilizate în proiectele de infrastructură, cum sunt: mixturile asfaltice, bitumul, oţelul sau fierul-beton, care urmează a fi reflectate în indicele de cost total în construcţii, un indice compozit care cumulează impactul creşterii cheltuielilor materiale, manoperă, utilaje şi transport asupra preţului contractelor de achiziţie 

            Criza generată de virusul SARS-CoV-2 a determinat, de asemenea, declararea stării de urgenţă la nivel naţional, dar şi la nivel european, care la rândul ei a determinat o creştere a indicelui de cost total în construcţii cu aproximativ 18%, din care 60% a fost generată de creşterea costului la materiale în construcţii şi 40% de creşterea costului cu manopera. Această creştere de preţ a fost reflectată în indicele de cost total în construcţii de către Institutul Naţional de Statistică începând cu luna martie 2021. 

            Criza generată de contextul internaţional a condus la creşteri ale preţului la carburanţi, dar şi creşteri semnificative ale preţului la gazele naturale şi la energia electrică, determinând la rândul ei influenţe majore asupra creşterii manoperei la proiectele de infrastructură, dar şi la cele de furnizare bunuri, care se va reflecta în indicele de cost total în construcţii cu impact semnificativ asupra implementării tuturor categoriilor de proiecte. 

            Toate situaţiile mai sus menţionate care au condus la declanşarea crizei pe piaţa construcţiilor au caracter imprevizibil şi sunt considerate cauze care afectează în mod semnificativ realizarea investițiilor.

            O altă cauză care determină actualizarea valorii investiției o reprezintă creșterea salariilor în construcții.

            În documentația actuală s-a prevăzut și realizarea unui sistem de pompare a apelor uzate, care în documentația inițială nu a fost prins, și care este de strictă necesitate.

Luând în calcul indicii de cost în construcții înregistrați de la data aprobării  principalilor indicatori tehnico-economici  și a devizului general pentru obiectivul de investiții “Construire centru social în satul Brazii de Jos, comuna Brazi, județul Prahova”, se impune actualizarea valorii investiției la zi.

  Art.10 alin.(1) – (4) din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, reglementează următoarele:

            ”Art.10  (1) Devizul general este partea componentă a studiului de fezabilitate sau a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, prin care se stabileşte valoarea totală estimativă, exprimată în lei, a cheltuielilor necesare realizării unui obiectiv de investiţii.

            (2) Devizul general se structurează pe capitole şi subcapitole de cheltuieli. În cadrul fiecărui capitol/subcapitol de cheltuieli se înscriu cheltuielile estimate aferente realizării obiectului/obiectelor de investiţie din cadrul obiectivului de investiţii.

            (3) Devizul pe obiect stabileşte valoarea estimativă a obiectului din cadrul obiectivului de investiţii şi se obţine prin însumarea valorilor categoriilor de lucrări ce compun obiectul.

            (4) Devizul general întocmit la faza de proiectare studiu de fezabilitate în cazul obiectivului nou/mixt de investiţii şi, respectiv, la faza documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii în cazul intervenţiei la construcţie existentă se actualizează prin grija beneficiarului investiţiei/investitorului, ori de câte ori este necesar, dar în mod obligatoriu în următoarele situaţii:

    a) la data supunerii spre aprobare a studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii;

    b) la data solicitării autorizaţiei de construire;

    c) după finalizarea procedurilor de achiziţie publică, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţii;

    d) la data întocmirii sau modificării de către ordonatorul principal de credite, potrivit legii, a listei obiectivelor de investiţii, anexă la bugetul de stat sau la bugetul local.” 

Conform prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative.

În bugetul local al comunei Brazi, județul Prahova a fost alocată suma necesară   pentru realizarea acestei investiții.

Conform Devizului General actualizat, valoarea totală generală a investiei este de  30.533.133,71 lei  din care C+M: 29.645.858,79 lei (valorile includ TVA). 

Faţă de cele menționate  mai sus, se propune consiliului local adoptarea Proiectului de hotărâre privind actualizarea  devizului general pentru obiectivul de investiții “Construire Centru social în satul Brazii de Jos, comuna Brazi, județul Prahova”, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

 

 

 

Șef   serviciu,                                                         Inspector Urbanism,

 

Elena   RADA                                                             Rodica ILIE